Şeful IŞJ Sibiu la începerea şcolii: "Nu vom fi singuri, alături de noi va fi El, Hristos"
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Sibiu, profesorul Alexandru Dumbravă, îi îndeamnă pe părinţi şi elevi să păşească cu curaj către şcoli, cu încredere în puterea lui Dumnezeu şi îi asigură că nu sunt singuri, cadrele didactice făcând totul ca orele să se desfăşoare în siguranţă, informează Agerpres.
"La peste 1.700 de ani de la momentul în care semnul crucii i-a apărut împăratului Constantin ca semn al victoriei, ne pregătim şi noi să răzbim asupra îndoielilor care ne frământă, asupra senzaţiei de neputinţă pe care, în ultimul an, am exersat-o parcă mai mult decât oricând. Ne adunăm curajul, credinţa, iubirea de semeni, nădejdea că, asemeni altor momente de cumpănă, şi acest moment va fi depăşit cu bine. Nu vom fi singuri ci, alături de noi, va fi El, Hristos, cel care, pe cruce, a biruit moartea. Nu suntem singuri ci, în numele educaţiei, ne dăm mâna elevi, părinţi, dascăli, autorităţi, oameni care ne dorim tot ceea ce este mai bun pentru copiii noştri", a transmis inspectorul şcolar general pe site-ul IŞJ Sibiu.
Alexandru Dumbravă îi sfătuieşte pe elevi să deprindă tainele învăţăturii, dar să nu uite şi să se joace şi să îţi facă prieteni la şcoală. El atrage atenţia că există primejdii, însă acestea pot fi depăşite dacă elevii se adaptează vremurilor pe care le trăim.
"Dragi părinţi şi elevi, vă îndemn să păşiţi cu curaj şi încredere către şcoli. Primii, pentru a ne aduce comoara voastră cea mai de preţ pentru a v-o spori. Ceilalţi, pentru a învăţa nu doar tainele scrisului, cititului, socotitului sau o mulţime de lucruri interesante, ci şi pentru a vă face prieteni, pentru a socializa, pentru a descoperi că, adesea, chiar şi în cele mai ciudate timpuri, viaţa există în jurul nostru şi este plină de farmec şi frumuseţe. Desigur, adesea sunt şi primejdii care ne pândesc. Important este să învăţăm să le evităm, să respectăm regulile care ne ţin în viaţă, să ne respectăm pe noi şi pe cei din jur. Bucuraţi-vă de experienţa întoarcerii la şcoală, adaptaţi-vă la vremurile pe care le trăim, învăţaţi şi nu uitaţi să vă şi jucaţi. Vă suntem alături, cel mai adesea, nu doar pentru câteva zile sau ani de şcoală, ci pentru toată viaţa, suferind sau bucurându-ne de drumul vostru prin viaţă", a mai spus Alexandru Dumbravă.
Şeful IŞJ Sibiu afirmă că profesorii au făcut minuni în efortul lor de redeschidere a şcolilor.
"Dragi colegi, în ultimele zile, mai mult decât oricând, aţi dat dovada sufletelor voastre pline de iubire şi de generozitate. Mai mult decât oricând, aţi stat până la ceas târziu în noapte pentru a găti o cale sigură celor ce vor veni la şcoală. Mai mult decât oricând, aţi uitat de familiile de acasă şi, în fiecare unitate de învăţământ, aţi muncit împreună ca nişte echipe adevărate, de care sunt mândru. V-aţi suflecat mânecile, v-aţi adunat curajul şi aţi făcut, de foarte multe ori, minuni", a arătat Alexandru Dumbravă.
Editor web: V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News