Live

Scrisori și colete, livrate cu drona în UK. Poșta britanică a lansat un sistem special pentru insulele unde angajații săi ajung greu

Data publicării:
Foto: Captură Royal Mail

Scrisori și colete livrate cu drona. Pare ceva de domeniul SF, dar așa vor primi corespondența oamenii din arhipelagul scoțian Orkney, din Regatul Unit. Grupul poştal britanic Royal Mail a lansat, marți, acest sistem special pentru insulele pe care angajații săi ajung mai greu. Drona poate transporta pachete de până la șase kilograme, iar corespondența va urma o rută clară, informează AFP, potrivit Agerpres.

Corespondenţa şi coletele vor fi trimise din Stromness, al doilea oraş ca mărime din arhipelag, pe insulele Graemsay şi Hoy, situate câţiva kilometri mai la sud.

„Tot ce poate contribui la menţinerea serviciului universal, în special în zonele în care accesul pe insule este dificil”, merită să fie „susţinut”, a declarat într-un comunicat Alistair Carmichael, deputat din partea Orkney şi Shetland, arhipelaguri situate în largul coastelor nord-estice ale Scoţiei.

Poşta britanică îşi păstrează „un rol crucial” pentru a menţine aceste insule „conectate”, a adăugat el, subliniind totodată importanţa „cunoştinţelor” şi a atenţiei locale pentru această reţea.

Utilizarea dronelor este prevăzută să dureze într-o primă etapă doar trei luni, însă ea ar putea fi prelungită, potrivit unui comunicat publicat de Royal Mail.

Apropierea dintre insule permite folosirea dronelor în cadrul legal actual, întrucât ele nu necesită autorizaţii pentru zboruri pilotate pe distanţe mari.

Dronele permit evitarea unor probleme cum ar fi suspendarea recurentă a legăturilor asigurate de feriboturi - utilizate pentru transportul corespondenţei - din cauza vremii nefavorabile, a subliniat Royal Mail. Ele permit totodată îmbunătăţirea siguranţei angajaţilor şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Directorul partenerului acestui proiect, Skyports Drone Service, Alex Brown, consideră că această tehnologie permite „revoluţionarea serviciilor poştale” în zonele izolate.

Royal Mail a realizat mai multe teste în Regatul Unit ce au vizat utilizarea dronelor pentru livrarea corespondenţei.

Primul serviciu de livrări cu ajutorul dronelor a fost lansat în 2017 în oraşul islandez Reykjavik, unde cumpărăturile unor clienţi au fost livrate la locuinţele acestora.

În 2022, grupul farmaceutic Boots a devenit prima companie din Regatul Unit care a livrat medicamente cu drone, între insula Thorney şi insula Wight, în sudul Angliei.

 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Unboxing” neobișnuit făcut de Serviciile secrete ale Ucrainei. Ce conține drona rusească Gerbera

„Războiul roboților”: Rusia și Ucraina înlocuiesc soldații cu arme automate după aproape 1000 de zile de conflict

Unităţile de apărare aeriană au distrus două drone care se îndreptau spre Moscova, anunță primarul orașului

Istoria poștei, de la scrisori trimise cu diligența la e-mail. Cum arată „ștampila pentru un secol”. „Scoți cuiul și reglezi data”

Partenerii noștri