Live

Vlad Voiculescu susține că se schimbă strategia de vaccinare. În februarie doar anumite categorii se vor putea programa

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

În luna februarie, doar vârstnicii, cei cu boli cronice, persoanele cu dizabilități și cele cu imunitatea scăzută, precum și cei care îi îngrijesc sau locuiesc cu aceştia se vor putea programa la vaccinare, a declarat sâmbătă ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, în condițiile în care autoritățile deja au amânat programările pentru câteva zeci de mii de persoane, din cauza lipsei vaccinurilor.

„Am propus premierului şi avem acceptul dânsului ca în perioada următoare, pentru toate locurile care se deschid în platforma de programare pentru vaccinare eligibili să fie doar vârstnicii, cei cu boli cronice, cei cu handicap, respectiv cei care îi îngrijesc sau locuiesc cu aceştia. Repet, pe perioada lunii februarie toate locurile care vor fi scoase vor fi oferite în platforma de programare, vor merge către aceştia, nu către alte persoane”, a declarat Vlad Voiculescu într-o conferință de presă.

Ministrul a precizat că cei care au fost programaţi sau reprogramaţi rămân în sistem, în schimb, pe parcursul lunii februarie programările noi se vor face doar la categoriile menţionate.

El a explicat că este nevoie de schimbarea strategiei de vaccinare pentru a avea mai puțini oameni internați în spitale. Majoritatea covârșitoare dintre cei care dezvoltă forme grave de COVID provin din rândul celor vârstnici și bolnavi și de aceea trebuie să fie prioritari la vaccinare. Statisticile arată că 85% din decese sunt înregistrate la persoane peste 60 de ani, iar 95,1% din decese sunt înregistrate la persoane care aveau deja boli cronice. 

Schimbarea strategiei de vaccinare este una dintre cele patru măsuri „urgente”, pe care Vlad Voiculescu le-a anunțat sâmbătă în urma incendiului de la „Matei Balș”, soldat cu șase morți.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vlad Voiculescu, după retragerea PSD de la negocieri: „Comportament de borfași”

Tensiuni în USR din cauza listelor pentru parlamentare. Melodie despre „bătaia cea mare”. Voiculescu: „Pe cineva chinuie talentul”

Vlad Voiculescu îi cere lui Rafila să prezinte Ordinul de ministru prin care a trimis Corpul de control la Spitalul Sf. Pantelimon

Scandal în filiala USR condusă de Vlad Voiculescu pe numirile în consiliile de administrație la companiile municipale

Partenerii noștri