Live

Un nou studiu arată că scleroza multiplă este provocată de un virus

Data actualizării: Data publicării:
Scleroza multiplă este foarte probabil cauzată de virusul Epstein-Barr, potrivit unui nou studiu al cercetătorilor americani. Foto: Getty Images

Scleroza multiplă este foarte probabil cauzată de virusul Epstein-Barr, potrivit unui nou studiu al cercetătorilor americani, care au identificat pentru prima dată un responsabil al acestei boli autoimune, transmite AFP.

Această descoperire creşte speranţa unei posibile dezvoltări a unui tratament pentru vindecarea bolii ce afectează aproape 2,8 milioane de persoane pe glob.

Aproximativ 95% dintre adulţi sunt infectaţi cu virusul Epstein-Barr (EBV), care poate provoca şi alte boli, cum ar fi mononucleoza, conform Agerpres.

Studiul, publicat săptămâna aceasta în prestigioasa revistă Science, arată că acest virus este necesar pentru dezvoltarea sclerozei multiple, chiar dacă nu toate persoanele infectate dezvoltă boala.

Ipoteza este studiată de câţiva ani, dar a fost greu de demonstrat în special pentru că virusul este foarte frecvent, iar simptomele bolii nu se manifestă decât după aproximativ zece ani de la infectare.

Acesta este „primul studiu care oferă dovezi convingătoare de cauzalitate”, a spus Alberto Ascherio, autor principal şi profesor de epidemiologie la şcoala de sănătate publică a Universităţii Harvard.

„Este un pas important deoarece sugerează că majoritatea cazurilor de scleroză multiplă ar putea fi prevenite prin oprirea infecţiei cu virusul Epstein-Barr”, a adăugat el, citat într-un comunicat. „Vizarea acestui virus ar putea duce la descoperirea unui leac”.

Cercetătorii au urmărit timp de 20 de ani peste 10 milioane de tineri adulţi înrolaţi în armata americană, dintre care 955 au fost diagnosticaţi cu scleroză multiplă. Potrivit acestei lucrări, riscul de a contracta scleroza multiplă a crescut de 32 de ori după o infectare cu virusul Epstein-Barr, dar a rămas neschimbat după infectarea cu alţi viruşi.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Stanford, care au publicat un comentariu asupra studiului în revista Science, alţi factori, ca de exemplu genetica, ar putea juca un rol în dezvoltarea sau nu a bolii.

Scleroza multiplă este o boală autoimună a sistemului nervos central (creierul şi măduva spinării). Ea determină o perturbare a sistemului imunitar care atacă mielina, teaca folosită pentru a proteja fibrele nervoase.

Evoluând prin recurenţe, boala este foarte variabilă de la un pacient la altul, dar poate duce la sechele şi este una din cauzele frecvente de handicap la adulţii tineri.

Compania americană Moderna a anunţat săptămâna trecută că a început studiile clinice pe oameni a unui vaccin împotriva virusului Epstein-Barr.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dezvăluiri privind acțiunile Rusiei în Africa. „Cercetările au coincis cu un focar de Variola maimuței și Marburg”

Noua variantă de mpox se transmite în principal între oameni (studiu)

Cum ne afectează schimbările climatice sistemul de sănătate: „Virușii devin mai agresivi. Gripa nu va mai apărea doar iarna”

O româncă, creierul din spatele a mii de atacuri cibernetice: Eram singura femeie din lumea asta și bărbații erau fericiți să mă ajute

Partenerii noștri