Live

Un medic a murit în timpul gărzii, în județul Bihor

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

Un medic a murit în timp ce făcea garda la un centru de permanență din județul Bihor. „Nu munca sau lipsa banilor omoară prematur un medic de familie în România. Ci lupta pentru respect, pentru recunoaștere, pentru puțin sprijin”, scriu colegii acestuia.

Medicul primar dr. Livia Davidescu, din Craiova, scrie pe Facebook că lista medicilor decedați în gardă se prelungește cu încă un nume.

„Colegul Ștefan Quai, primul mf-ist din Bihor cu contract privat cu CAS (și-a amenajat spațiul din casă pentru cabinet medical pe vremea când toți lucrau încă în cabinetele de stat) s-a dus azi la ceruri. Nu a mai apucat să iasă din garda efectuată la CP. Abia ieșise la pensie, mai făcea gărzi la CP pentru a fi încă activ. Se mutase din Oradea mai la sat pentru a fi mai liniștit și pentru a se putea ocupa mai mult de nepoți. Să-l ierte D-zeu și să-l odihnească!", scrie dr. Livia Davidescu, citată de Mediafax.

Medicul primar din Craiova a postat anul trecut o listă cu peste 40 de medici care au murit în timpul gărzilor, cerând autorităților ca gărzile să fie recunoscute ca vechime în muncă.

„Alo! Ministerul Sănătății! Colegiul Medicilor... Nu credeți că deja s-a depășit orice limită? Cum ne apărați voi interesele, nouă, ca breaslă? Câți mai trebuie să murim? Deja nu mai putem rămâne pasivi la nenorociri ca aceasta!”, adaugă medicul din Craiova.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Medic mort în timpul gărzii. Ce spune ministrul Sănătății

LISTA. Cei 43 de medici care au murit în timpul gărzii sau a doua zi

Partenerii noștri