Tratată de cancer, deși nu avea boala. Medicii nu-și reproșează nimic
Noi acuzaţii de malpraxis într-un spital din România. O femeie îi acuză pe medicii din Slatina că au tratat-o de cancer, deşi nu suferea de această boală. A depus plângere penală la Parchetul din Slatina şi cere despăgubiri de 150 de mii de euro. Expertiza medicilor legişti confirmă că pacienta nu avea nevoie de ședinte de chimioterapie.
Adolescent de 14 ani, descoperit în trafic după ce a condus 70 de kilometri cu fratele său în vârstă de 10 ani pe scaunul din dreapta
Val de anchete în Târgu Jiu, după moartea băiatului de 16 ani în camera de gardă
O femeie a murit în fața spitalului, la scurt timp după ce a fost externată
Povestea cutremurătoare a unei românce, căreia medicii din Bacău i-au dat 5 luni de trăit, dar salvată de doctorii din Turcia
Prințesa Kate şi-a făcut prima apariţie publică din acest an
Regele Charles și-a reluat activitățile publice
Anchetă pentru omor la Spitalul Bacău
Mesaje emoționante transmise de britanici prințesei Kate
Tatăl unui bebeluș omorât de nosocomiale în spital face mărturii tulburătoare
Problemele Silviei Grădinaru au început încă din 1999. Atunci a fost diagnosticată cu cancer şi i-a fost extirpat un sân. Coşmarul a revenit în 2014, când femeia a început să acuze dureri la un umăr. Diagnosticul medicilor a fost acelaşi: cancer. Femeia a plecat la Bucureşti pentru o a doua opinie. Specialiştii din Capitală i-au spus că nu are nimic. Când s-a întors la Slatina, medicul curant a luat direct decizia de a o trece pe tratament oncologic.
Silvia Grădinaru, pacientă: I-am spus ce a spus Bucureştiul, că nu vede nicio recidivă şi a zic că nu, vă dau trimitere la Craiova. Am plecat la Craiova, m-am prezentat la medic, i-am prezentat tomograful, a chemat şi alt medic şi m-a ştanţat şi de luni urma să încep terapia.
După 14 şedinţe de radio-chimoterapie făcute la spitalul din Craiova, femeia nu şi-a mai simţit mâna. Copiii au dus-o la o clinică de lângă Madrid, Spania, iar medicii de acolo i-au dat o veste neaşteptată: tratamentul oncologic efectuat în februarie 2014 şi până în septembrie 2014 nu era necesar.
Medicii care au tratat-o pe femeie nu îşi reproşează, însă, nimic.
Mihaela Boștină, medic oncolog Spitalul Slatina: Eu aşa am considerat în baza actelor pe care le-am avut. De la Bucureşti nu a venit cu nimic la mână.
Reporter: Până la urmă a fost un diagnostic greşit?
Mihaela Boștină: Eu consider că nu.
Reporter: Aveţi să vă reproşaţi ceva în acest caz din punct de vedere medical?
Cristina Vodiţă, medic radiolog Spitalul Slatina: Nu. Îmi pare rău că a avut nişte reacţii adverse la tratament, dumneaei a fost înştiinţată că se pot întâmpla şi astfel de reacţii adverse.
Sechelele au făcut-o pe femeie să devină dependentă de soţ.
Constantin Grădinaru, soţul pacientei: Acuma toate sunt în sarcina mea, deci problemele gospodăreşti, problemele de întreţinere a soţiei, începând de la baie, ca la copilul mic schimbat, îmbrăcat...
În 2016, femeia a depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina în care îi acuză de vătămare corporală şi neglijenţă în serviciu pe cei trei medici care au tratat-o. Expertiza de la Institutul de Medicină Legală, primită de curând, îi dă dreptate femeii. Tratamenul oncologic a fost inutil şi a cauzat necroza mâinii.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News