Live

Timișoara. Un pacient a murit la ATI, după ce a refuzat tratamentul pentru COVID-19. Manager: Spunea că facem experimente pe el

Data actualizării: Data publicării:
Criză de paturi de terapie intensivă în pandemia de COVID. Foto: Profimedia

Un pacient din Timișoara, care a refuzat tratamentul pentru COVID-19, a murit sâmbătă la terapie intensivă. Bărbatul, în vârstă de 50 ani, a ajuns în urmă cu o săptămână la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” cu o formă medie a bolii. Le-a spus medicilor că nu vrea să i se administreze Remdesivir, pe motiv că nu dorește să fie „cobai pentru experimente”.

Starea bărbatului s-a agravat și a ajuns la terapie intensivă, unde a murit.

Managerul Spitalului „Victor Babeș”, Cristian Oancea, a declarat la Digi24 că a fost pentru prima dată când un pacient a refuzat tratamentul cu  Remdesivir, în ciuda faptului că i s-au explicat beneficiile. Bărbatul a insistat că „nu vrea să se facă experimente pe el”.  Medicii nu au putut face nimic în fața vehemenței și negației pacientului. 

„Pacientul a venit, s-a internat, iar starea lui s-a deteriorat până a ajuns în secția de terapie intensivă. În momentul în catre am vrut să-l punem sub tratament cu Remdesivir, deși colegii mei din Terapie intensivă au insistat cu informații medicale, ca să-l ajute să înțeleagă procesul terapeutic, pacientul a refuzat de mai multe ori, vehement, chiar acuzând personalul din Terapie intensivă că fac experimente pe el. În fața acestei atitudini, am rămas doar simpli spectatori și starea pacientului s-a înrăutățit de la zi la zi până când astăzi a survenit decesul”, a povestit managerul spitalului, la Digi24.

Remdesivir face parte dintr-un studiu clinic și există un protocol de administrare foarte bine stabilit. Pacientul a devenit refractar în momentul în care a auzit că Remdesivir făcea parte dintr-un studiu inovativ. Medicamentul este însă autorizat în Statele Unite, a dat rezultate, iar includerea lui într-un studiu clinic a fost singura modalitate de a-l aduce și în România, a explicat managerul spitalului.

După ce a refuzat Remdesivir, pacientul a fost tratat cu alte produse. „Tot ce specifica ghidul terapeutic i s-a dat”, a spus dr. Oancea. 

Pacientul putea să fie salvat, dacă medicamentul i se administra la timp, a estimat medicul, subliniind că este o dezamăgire și pentru colegii săi din ATI.

„Legal, noi nu avem pârghii. Nu putem să facem bine cu forța. Lumea trebuie să înțeleagă că noi suntem aici o echipă profesionistă, în sprijinul și pentru viața lor”, a precizat managerul.

„Dorința pacientului, atât timp cât este conștient, este suverană, după care, când a intrat în faza de comă, practic nu s-a mai încadrat în criteriile terapeutice de Remdesivir. Sunt anumite criterii terapeutice pe care dacă pacientul le acceptă, are o șansă. Dacă se trece de acele criterii, practic tratamentul cu Remdesivir nu se mai justifică”, a explicat dr. Cristian Oancea. După ce pacientul a refuzat tratamentul, la o zi, o zi și jumătate deja nu se mai încadra în acele criterii.

Dr. Cristian Oancea a explicat că unele dintre terapiile folosite la acest spital din Timișoara - care în urmă cu câteva săptămâni devenise renumit pentru rata vindecărilor - chiar au dat rezultate. 

În prezent, spitalul are 73 de pacienți internați, iar spitalul din Lugoj, desemnat spital-suport, a mai făcut paturi pentru 10 pacienți și pentru acest weekend situația este sub control. În Terapie intensivă sunt cinci pacienți la „Victor Babeș” și mai sunt două locuri libere. A fost instalată și o unitate mobilă de terapie intensivă, care va funcționa de săptămâna viitoare.

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trei surori din Bacău sunt în stare gravă la spital, după ce mama le-a spălat cu o soluție de uz veterinar

Rafila: Propun o dezbatere despre întreruperea tratamentului în ATI și continuarea în paliație. Eutanasia trebuie scoasă din discuție

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: Care sunt consecințele scandalului de la ATI Pantelimon? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Moarte fără demnitate: 200.000 de români sunt diagnosticați anual cu boli terminale și doar 18% beneficiază de îngrijiri paliative

Partenerii noștri