Live

Sunetul pe care nu îl vei auzi niciodată, dar care ar putea să îți salveze viața. Care este „cel mai bine păstrat secret al medicinei”

Data actualizării: Data publicării:
Procedura a fost benefică în special pentru oamenii cu tremor esențial, o boală neurologică ce provoacă un tremur involuntar și ritmic. Foto: Profimedia Images

O operație pe creier care nu necesită incizie și nu produce sângerare, dar care îmbunătățește drastic viețile oamenilor care suferă de tremor esențial, depresie și alte tulburări este testată clinic, relatează CNN. Procedura cu ultrasunete focalizate țintește părți ale creierului pentru a ataca circuitele cerebrale defecte care provoacă simptome.

„Ultrasunetele focalizate sunt o tehnologie terapeutică noninvazivă”, a spus Dr. Neal Kassell, fondatorul și președintele Fundației Ultrasunetelor Focalizate. „Am spus că ultrasunetele focalizate reprezintă cel mai puternic sunet pe care nu îl vei auzi niciodată, dar un sunet care într-o bună zi ar putea să îți salveze viața.”

Kassell a comparat felul în care funcționează tehnologia cu „o lupă care focalizează raze de lumină într-un punct și, prin ardere, face o gaură într-o frunză.”

„Cu ultrasunetele focalizate, în loc să folosești lentile optice pentru a focaliza raze de lumină, o lentilă acustică este folosită pentru a focaliza mai multe fascicule de energie cu ultrasunete asupra țintelor din adâncul corpului cu un nivel ridicat de precizie și acuratețe, ocolind țesutul normal adiacent”, a explicat Kassell.

Procedura a fost benefică în special pentru oamenii cu tremor esențial, o boală neurologică ce provoacă un tremur involuntar și ritmic. Tulburarea poate afecta aproape orice parte a corpului, dar tremurul are loc de obicei la nivelul mâinilor, chiar și în cazul unor mișcări simple, precum atunci când mâncăm, bem sau scriem.

Persoanele care nu pot face RMN din cauză că suferă de claustrofobie sau pentru că au bucăți de metal în corp nu sunt eligibile pentru tratamentul HIFU. Foto: Profimedia Images

Tremorul esențial este de obicei mai accentuat pe o parte a corpului și se poate înrăutăți prin mișcare. Cele mai afectate sunt persoanele care au cel puțin 40 de ani - 25 de milioane de oameni suferă de această tulburare la nivel mondial, potrivit unui studiu efectuat în 2021.

Brenda Hric, în vârstă de 80 de ani, a fost tratată cu metoda ultrasunetelor focalizate la Universitatea din Virginia. Hric tremura atât de rău încât se simțea incomfortabil în situații sociale din cauză că îi era teamă să nu verse sau să nu scape ceva pe jos.

După doar 44 de secunde de ultrasunete focalizate, Hric a scăpat de tremur.

„M-am uitat la mână și puteam să văd că nu se mișcă și acesta a fost primul moment din ultimii 20 de ani în care am putut să-mi văd degetele nemișcate”, a povestit Hric. „Cred cu siguranță că este un miracol și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta.”

Cum funcționează tehnologia ultrasunetelor focalizate

Ultrasunetele focalizate sunt o formă de neurochirurgie funcțională – țintirea structurilor specifice din adâncul creierului pentru schimbarea sa, restaurarea unei funcții sau, în acest caz, pentru înlăturarea unei tumori.

Este un tratament alternativ pentru cei, precum Hric, care nu se vindecă după tratamentele convenționale cu medicamente, potrivit experților.

Tehnologia ultrasuneteleor focalizate folosește un traductor pentru a forța fascicule de unde sonore care converg într-un singur punct pentru a ridica temperatura, ceea ce distruge țesutul.

Înainte de a primi tratamentul HIFU (ultrasunete focalizate de înaltă intensitate), pacientul este ras în cap pentru că aerul poate uneori să rămână blocat în foliculii de păr.

Patru tratamente aplicate în doze de 11 secunde fiecare au eliminat tremurul lui Hric. Întreaga procedură durează mai puțin de două ore, majoritatea timpului fiind alocat cartografierii creierului și testării zonei asupra căreia se intervine.

Înainte de tratament, Hric nu putea să deseneze între liniile cercurilor. Acum, ea poate să coloreze interiorul acestor linii. 

Patru tratamente de 11 secunde fiecare au eliminat tremurul unei paciente care suferea de 20 de ani de această tulburare. Foto: Profimedia Images

Beneficiile tratamentului sunt permanente pentru cei mai mulți dintre pacienți

Persoanele care nu pot face RMN din cauză că suferă de claustrofobie sau pentru că au bucăți de metal în corp nu sunt eligibile pentru tratamentul HIFU.

Încel mai bun caz, beneficiile tratamentului sunt permanente, potrivit Dr. Nir Lipsman, cercetător din Toronto. „Dacă poți să distrugi partea din creier responsabilă pentru tremor, ar trebui să fie un efect permanent. După un an, însă, la unii dintre acești pacienți tremurul revine și nu știm de ce se întâmpla asta”.

Reapariția tulburării poate avea loc și în urma tratamentului cu medicamente, acesta fiind unul dintre motivele pentru care pacienții care suferă de tremor esențial apelează la metoda HIFU.

Procedurile de pregătire a intervenției sunt foarte importante pentru a preveni potențiale efecte secundare: dacă o zonă greșită este atacată sau tratată în mod excesiv, echilibrul și stabilitatea pacientului pot fi afectate pe termen lung.

„Riscurile cele mai comune pe care le întâlnim la pacienți sunt amorțeala și furnicăturile brațului tratat sau în zona buzelor”, a explicat Lipsman. „De cele mai multe ori, [problemele] dispar cu timpul”.

Ultrasuntele focalizate nu sunt disponibile pentru orice problemă medicală, dar experții speră cu „cel bine păstrat secret al medicinei” va deveni la un moment dat un tratament standard.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pericolul depresiei de Crăciun. Cum putem să înfruntăm haosul și stresul de sărbători

Cercetătorii britanici au descoperit primul tratament nou din ultimii 50 de ani pentru crizele de astm: „Este un fel de miracol”

Cum pot susține serialele sănătatea mintală a oamenilor. „Să vizionezi o «K-drama» poate fi benefic”

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din UE a aprobat un tratament mult aşteptat pentru persoanele care suferă de Alzheimer

Partenerii noștri