Live

Reacția companiei AstraZeneca, după „îngrijorările” referitoare la vaccin: Nu există dovada unui risc crescut de tromboze

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Nu există dovada unui risc crescut de embolie pulmonară, tromboză venoasă profundă sau scădere a trombocitelor din cauza vaccinului AstraZeneca. Este reacția oficială a reprezentanților companiei, în contextul în care în Norvegia au fost semnalate sâmbătă noi probleme despre care există suspiciuni că ar avea legătură cu administrarea vaccinului companiei anglo-suedeze.

Totuși, AstraZeneca spune că va reanaliza toate datele de siguranță disponibile. Deja a făcut o revizuire a datelor pe care le are în cazul celor peste 17 milioane de persoane care au fost vaccinate deja în Marea Britanie și Uniunea Europeană. Astfel, specialiștii companiei au ajuns la concluzia că nu există dovezi ale unui risc crescut de tromboze, embolie pulomonară sau trombocitopenie, în cazul niciunei grupe de vârstă, de gen, lot de vaccin sau în vreo țară anume, arată un comunicat al companiei. 

Reacția companiei vine la trei zile după ce mai multe țări din Europa au oprit vaccinarea sau au suspendat unele loturi de vaccin „ca măsură de precauție”, după apariția unor cazuri severe, unele soldate cu deces, la persoane care se vaccinaseră cu AstraZeneca.

Autoritățile din Norvegia au anunțat că un cadru medical a murit din cauza unei hemoragii cerebrale la zece zile de la vaccinare, iar alţi trei angajaţi din domeniul sănătăţii au fost internaţi și sunt tratați pentru sângerări cutanate, cheaguri de sânge și un număr scăzut de trombocite. Toți au vârste sub 50 de ani, iar Norvegia le-a cerut persoanelor vaccinate să se prezinte la medic, dacă au probleme de sănătate la mai mult de trei zile de la administrarea vaccinului.

Duminică a fost rândul Irlandei să se alăture țărilor care suspendă vaccinarea cu serul companiei AstraZeneca, deși nu a înregistrat niciun caz suspect.

Decizia a fost luată duminică și în regiunea italiană Piemont, după moartea suspectă a unui profesor la o zi de la vaccinare, dar ulterior autoritățile au revenit și au anunțat că retrag doar dozele din lotul respectiv, care are codul ABV5811, scrie Agerpres

Cum s-a ajuns la spirala temerilor legate de vaccinul AstraZeneca

Șeful serviciului regional de sănătate din Piemont, Luigi Genesio Icardi, anunţase că această regiune a decis suspendarea provizorie a administrării vaccinului anti-COVID-19 produs de AstraZeneca. „Este un act de extremă prudenţă, cât timp verificăm dacă există o legătură. Până în prezent nu am avut probleme majore legate de administrarea vaccinurilor anti-COVID-19”, a spus oficialul, fără alte detalii privind decesul profesorului.

Italia a oprit joi administrarea dozelor dintr-un alt lot de vaccinuri anti-COVID-19 produse de AstraZeneca, în urma temerilor privind posibile formări de cheaguri de sânge, după decesul a doi bărbaţi din Sicilia care fuseseră vaccinaţi recent cu acest ser. Agenţia italiană pentru medicamente (AIFA) a declarat că oprirea vaccinării cu seruri din acel lot este doar o „măsură de precauţie” şi că nu a fost stabilită vreo legătură între vaccin şi eventualele „efecte adverse serioase”. Și în România, peste 4.200 de doze rămase din acel lot, ABV2856, au fost „puse în carantină”. Peste 77.000 de persoane au fost imunizate deja cu doze din respectivul lot în România, inclusiv politicieni.

Austria suspendase anterior şi ea administrarea vaccinurilor dintr-un alt lot produs de AstraZeneca, după decesul unei persoane diagnosticate cu tromboză multiplă (formarea de cheaguri de sânge).

Între timp, în urma unor temeri similare privind posibile formări de cheaguri de sânge, mai multe ţări europene au decis suspendarea administrării vaccinului AstraZeneca.

Totuși, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat joi continuarea administrării vaccinului AstraZeneca, subliniind că la ora actuală nimic nu demonstrează riscul unei coagulări sanguine mai puternice (tromboze) în cazul persoanelor vaccinate cu acest ser. Conform constatărilor instituţiei europene, numărul tromboemboliilor la persoanele vaccinate nu este superior celui observat pentru ansamblul populaţiei, punct de vedere împărtăşit vineri şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Citiți și:  CTP, despre incidentul AstraZeneca: Procesul de vaccinare nu va fi frânat în mod semnificativ, spre bucuria mea

Este sigur vaccinul AstraZeneca? Argumentele oficialilor români: „Este important să punem în balanță raportul risc-beneficiu”

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mai mulţi angajaţi ai gigantului farmaceutic AstraZeneca au fost arestați în cadrul unei anchete în China

AstraZeneca anunță că retrage de pe piaţă vaccinul anti-COVID-19

Forxiga este aprobată în Uniunea Europeană pentru tratamentul simptomatic al insuficienței cardiace cronice

EMA recomandă autorizarea tratamentului preventiv pentru COVID-19 de la AstraZeneca

Partenerii noștri