Live

Rafila, despre cazurile de rujeolă: Nu s-a terminat răspândirea. Cohorta de copii nevaccinați este consistentă

Data publicării:
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi despre cazurile de rujeolă că nu s-a terminat transmiterea, iar cohorta de copii nevaccinați rămâne consistentă, chiar dacă, în urma campaniilor desfăşurate, sunt câteva zeci de mii de copii care au fost recuperaţi la vaccinare în această perioadă.

”Pe măsură ce numărul de persoane, cohorta de copii nevaccinaţi este consistentă, şi transmiterea în comunitate continuă. Nu s-a terminat transmiterea, chiar dacă, în urma campaniilor desfăşurate, sunt câteva zeci de mii de copii care au fost recuperaţi la vaccinare în această perioadă. Sunt trei decese, ăsta este adevărul”, a spus ministrul Sănătăţii.

Rafila a precizat că nu este vorba doar de prevenirea rujeolei, pentru că vaccinul care se administrează previne trei boli: rujeolă, rubeolă şi oreion.

”Prevenirea acestor boli este extrem de importantă, inclusiv ţinând cont nu numai de situaţia ameninţătoare de viaţă pe care ar putea să o producă rujeola, dar şi celelalte boli, de exemplu oreionul făcut la o vârstă care depăşeşte vârsta pubertăţii poate afecta serios acei adolescenţi şi poate, dacă sunt nevaccinaţi şi se îmbolnăvesc mai târziu decât vârsta copilăriei, poate afecta şi sănătatea lor pe termen lung şi lucrul ăsta cred că trebuie cunoscut şi înţeles de toată lumea”, a completat Rafila.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Anunțul lui Ciolacu privind retragerea de la negocieri i-a luat prin surprindere pe membrii PSD. Rafila: „Nu știu despre ce este vorba”

Alexandru Rafila, despre boala X: „Niciun fel de motiv să speriem populaţia din România”

Beatrice Mahler: Boala X nu este un joc şi nici o glumă. 71 de decese din mai puţin de 500 de cazuri. Rafila are alte priorităţi

Epidemia de Mpox este în continuare o urgență de sănătate publică, a anunțat OMS

Partenerii noștri