Live

Rafila anunță că a discutat cu Pfizer pentru a aduce în România pastila anti-COVID a companiei americane

Data publicării:
Antiviralul Pfizer. Foto: Profimedia

 Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a avut joi o întâlnire cu reprezentanții Pfizer în vederea asigurării cât mai rapide în România a noului antiviral Paxlovid, aprobat în SUA pentru tratarea Covid.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, în vederea pregătirilor pentru valul 5 al pandemiei, ministrul Alexandru Rafila a avut joi o întâlnire cu reprezentanții companiei Pfizer pentru a identifica soluții în vederea asigurării cât mai rapide a tratamentului pentru pacienții români.

Paxlovid este un antiviral cu administrare orală, aflat în procedură de autorizare la Agenția Europeană a Medicamentului.

Tratamentul este recomandat pacienților care au un risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii. Studiile arată că reduce riscul de spitalizare și de deces cu aproape 90% dacă este administrat în primele zile de boală.

„Vaccinarea rămâne principala modalitate prin care putem limita pandemia, alături de alte măsuri de sănătate publică, asigurarea testării și a tratamentului în ambulator”, a declarat Alexandru Rafila.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A apărut alături de o tânără cu 51 de ani mai mică și internetul a ”explodat”. Care e, de fapt, adevărul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Anunțul lui Ciolacu privind retragerea de la negocieri i-a luat prin surprindere pe membrii PSD. Rafila: „Nu știu despre ce este vorba”

Alexandru Rafila, despre boala X: „Niciun fel de motiv să speriem populaţia din România”

Beatrice Mahler: Boala X nu este un joc şi nici o glumă. 71 de decese din mai puţin de 500 de cazuri. Rafila are alte priorităţi

Reacția ministrului Sănătății după moartea băiatului de 16 ani la camera de gardă a Spitalului din Târgu-Jiu

Partenerii noștri