Live

Planul național pentru prevenirea și combaterea cancerului, aprobat în Parlament. Cât va fi finanțarea anuală

Data actualizării: Data publicării:
Un simplu test de sânge poate detecta mai multe tipuri de cancer înainte de apariția simptomelor. Foto: Profimedia Images

Planul național pentru prevenirea și combaterea cancerului a fost aprobat în Parlament. Va fi implementat în perioada 2023 - 2030 și finanțarea pentru măsurile din acest plan vor reprezenta 20% din totalul fondurilor aprobate pentru desfăşurarea programelor de sănătate.

Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, adoptând, cu 260 voturi pentru şi 5 abţineri, proiectul de lege în acest sens.

Potrivit proiectului, planul se implementează pentru perioada 2023-2030 şi reprezintă principalul document de politică publică ce fundamentează măsurile de prevenire şi combatere a cancerului la nivel naţional. Documentul se actualizează în funcţie de rezultatele obţinute şi în acord cu direcţiile strategice din domeniul prevenirii şi combaterii cancerului, stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi la nivelul Uniunii Europene.

Conform proiectului, toţi cetăţenii români care se află pe teritoriul României, au domiciliul sau reşedinţa în România, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, precum şi străinii şi apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul garantat de stat la serviciile de natură medicală, socială şi de susţinere psihologică cuprinse în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului, cum sunt: servicii medicale de prevenire, diagnostic şi tratament al cancerului, servicii de îngrijire, inclusiv îngrijiri palliative, servicii de psiho-oncologie, onconutriţie şi oncofertilitate, servicii sociale şi indemnizaţii lunare de hrană.

"Ministerul Sănătăţii, în calitate de autoritate centrală în domeniul sănătăţii publice, este responsabil de planificarea, iniţierea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea şi combaterea cancerului. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Finanţelor sunt responsabile de îndeplinirea măsurilor din plan", stabileşte actul normativ.

Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România este finanţat în principal de către Ministerul Sănătăţii, de la bugetul de stat.

Suma aprobată anual pentru finanţarea planului naţional reprezintă cel puţin 20% din totalul fondurilor aprobate pentru desfăşurarea programelor de sănătate la nivel naţional de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, se arată în proiect.

Deputaţii din comisia de specialitate a introdus un amendament care prevede că Ministerul Finanţelor creează şi finanţează un fond de inovaţie în sănătate finanţat de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

Îndeplinirea tuturor obiectivelor şi a măsurilor cuprinse în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului constituie o obligaţie a tuturor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice, mai prevede actul normativ.

În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul aprobă prin hotărâre normele de aplicare a legii şi de implementare a Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, elaborate de Ministerul Sănătăţii împreună cu fiecare minister care are reţea medicală

Legea intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023. Camera Deputaţilor este for decizional. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Daniel David: „Toți vorbesc de ministere «de forță». Pentru mine, cel mai puternic trebuie să fie cel care se ocupă de educație”

Ce să faci în cazul unei urgențe urologice

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Parlamentul și-a ales noua conducere. Cum și-au împărțit partidele funcțiile

Partenerii noștri