Live

Percheziţii la Spitalul Municipal Timişoara. Un medic a fost ridicat de anchetatori în urma unui flagrant pentru luare de mită

Data publicării:
FOTO: Profimedia images

Nouă perchezitii au loc miercuri la Spitalul Municipal Timisoara şi la locuinţele unor cadre medicale. Un medic a fost ridicat de ofiţerii DGA, în urma unui flagrant, după ce asupra lui a fost găsită suma de 1.000 de euro, bani pe care nu i-a putut justifica.

Ofiţerii DGA au făcut 9 percheziţii în Timişoara, la Spitalul Municipal şi la locuinţele unor cadre medicale de la această instituţie sanitară. Un medic de la Secţia de Chirurgie Oncologică a Spitalului Municipal a fost ridicat în urma unui flagrant, scrie News.ro. Asupra lui a fost găsită suma de 1.000 de euro, bani pe care nu i-a putut justifica. Flagrantul a avut loc după ce medicul a încheiat un examen Papanicolau făcut unei paciente, el fiind specializat în ginecologie oncologică.

Percheziţiile au avut loc în 7 locuinţe de cadre medicale. Alte două au fost făcute la Spitalul Municipal Timişoara, in Camera de Gardă şi Ambulatoriu, precum şi la Secţia de Chirurgie Oncologică.

Mai multe cadre medicale au fost duse audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

La aceeasi Secţie de Chirurgie Generală Oncologică, în anul 2022, anchetatorii l-au ridicat pe medicul Octavian Mazilu, tot pentru luare de mită. Acesta era pe atunci şeful secţiei, iar anterior fusese chiar manager al Spitalului Municipal Timişoara. În 2023, Mazilu a fost condamnat de Tribunalul Timis în prima instanţă la 3 ani de închisoare cu suspendare şi 70 de zile de muncă în folosul comunităţii, pentru luare de mită în formă continuată.

Din 1 iulie 2023, doctorul a fost numit director medical interimar la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin şi activează şi într-o clinică privată din Mehedinţi.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce au găsit polițiștii la perchezițiile efectuate pentru destructurarea unui grup infracțional specializat în trafic de migranți

Percheziții de amploare la hackeri care au înșelat sute de oameni prin anunțuri false. Prejudiciul depășește 100 milioane de euro

Rețea de trafic de migranți, destructurată. Aproape 70 de percheziţii în București și 12 județe din țară

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Partenerii noștri