Pașii pe care trebuie să-i urmeze pacienții care aleg servicii medicale la un spital privat. Cât și cum decontează Casa de Asigurări
Românii se vor putea trata în spitalele private, iar o parte din sumă va fi decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Decontarea se va face doar în baza cardului de sănătate pe care îl prezintă pacientul. Înainte, însă, fiecare asigurat va putea cere mai multe oferte de la unitățile medicale. Va primi și un deviz estimativ, valabil 5 zile lucrătoare, timp în care va putea să caute și alte oferte pentru tratamentul necesar. Toate explicațiile despre toți pașii pe care pacienții trebuie să îi urmeze, dar și cum se face decontarea.
Record de concedii medicale în 2021
Servicii medicale private, decontate de stat de la 1 iulie
Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Ciolacu, criză de furie
Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații
Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025
Care este legătura dintre studii și nivelul de trai
Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală
Pacientul trebuie întâi să decidă dacă vrea să meargă la un spital public sau unul privat. Dacă alege un spital privat, trebuie să spună ce analize sau ce intervenție vrea să facă, iar spitalul îi va da un deviz estimativ, astfel încât pacientul să știe la final cât va plăti.
Până acum, aceste costuri nu se cunoșteau decât la final și de multe ori se ajungea la scandaluri din cauza sumelor mari rezultate.
După ce pacientul primește acest deviz, are la dispoziție cinci zile pentru a se decide ce să facă. În această perioadă poate merge și la alte spitale pentru a vedea care sunt sunt prețurile la acestea pentru serviciile de care el are nevoie.
Dacă se decide să aleagă spitalul privat, va ști exact ce servicii plătește din buzunar și cât decontează Casa de asigurări. De menționat că, CNAS plătește o parte din bani din fondul național de sănătate, restul e contribuția personală, care reprezintă diferența până la costul total care trebuie acoperit.
Cât decontează CNAS și cum se calculează acest tarif
Casă Națională de Asigurări de Sănătate decontează pentru cazurile de spitalizare continuă (acuți) sume cuprinse între 624 de lei (ex. proceduri pentru strabism) și 21.132 lei (ex.traheostomie).
Din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate se rambursează contravaloarea cazurilor de spitalizare acuți în funcție de complexitatea lor, indiferent de formă de proprietate a unităților sanitare cu care casele de asigurări de sănătate se află în relații contractuale.
Tariful decontat de CNAS se calculează astfel: tarif pe caz ponderat (TCP) înmulțit cu Valoarea relativă a cazului (VR), valoare care exprimă raportul dintre tariful unui diagnostic şi tariful mediu al tuturor diagnosticelor și care poate fi subunitar, 0,42 (ex.proceduri pentru strabism) sau supraunitar, chiar 14,23 (ex.traheostomie).
TCP (tariful pe caz ponderat) este relativ fix - în jur de 1.485 de lei pentru majoritatea spitalelor.
Pentru a obține tariful care se decontează de casă de asigurări, TCP de 1.485 se înmulțește cu valoarea relative a cazului, care poate varia între 0,42 și 14,23, în funcție de complexitatea cazului. Astfel, tarifele de decontare variază între 624 de lei (ex.proceduri pentru strabism) și 21.132 lei (ex.traheostomie).
Pentru o naștere la privat, casă de asigurări de sănătate decontează spitalului cu care se află în contract, pornind de la aproximativ 1.400 lei pentru o naștere normal fără complicații, până la aproximativ 3.400 lei pentru o naștere cezariană cu complicații grave.
CNAS face decontări pentru 10% din paturile din spitalul privat
În spitalele private sunt 12.000 de paturi, iar CNAS face decontări pentru 10% din ele. De menționat că 10% nu se referă la bani, ci la numărul de patrui.
Dacă banii CNAs se termină, guvernul va face rectificare și bugetul va fi suplimentat, astfel âncât totți pacienții să aibă acces la servicii medicale.
Ce se întâmplă dacă pe parcursul intervenției cheltuielile cresc față de devizul inițial
Este posibil ca până la finalul intervenției medicale, cheltuielile să crească, lucru care să nu poată fi prevăzut de la început. Sunt încă discuții ce se întâmplă, de exemplu, dacă un pacient va avea nevoie să rămână mai multe zile în secția ATI, ceea ce ar implica costuri mult mai mari la spitalul privat.
Soluțiile înclină spre un transfer la un spital public.
Contribuția personală nu este coplată
„Contribuția personală” pentru pacienți este o chestiune diferită de coplată.
„Contribuția personală” reprezintă, în cazul unei spitalizări, diferența dintre tariful decontat din Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate pentru rezolvarea cazului și tariful perceput de furnizorul privat pentru rezolvarea aceluiași caz. Contribuția personală se aplică în spitalele private care au contract cu CNAS. Dacă spitalul nu are contract cu CNAS, pacientul nu va beneficia de acea sumă decontată.
Coplata se aplică în spitalele publice.
Editor : Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News