Sistemul de sănătate, resuscitat cu donații de la asociații. „Statul ne ajută mult prea puțin”
Sistemul de sănătate din România rămâne un pacient grav bolnav care de multe ori îmbolnăveşte şi de umilinţă oamenii pe care trebuie să îi vindece. Lipsa de medicamente şi aparatură se suprapune inevitabil de multe ori peste saloane mizerabile. Soluția pentru toate neajunsurile trebuie să vină de la stat, dar când neputinţa ori indiferenţa sunt mai sigure decât moartea, salvarea vine tot de la cei care plătesc contribuţii la asigurările de sănătate. Sistemul este resuscitat în fiecare zi cu donaţii, ca să nu piardă odată cu pacienții. Reportaj „Pacient în România”.
Spital abandonat la marginea Timișoarei
Spitalele, blocate de numărul mare de infectări în rândul personalului
Alexandru Rafila: Vaccinarea în România, mai bună în realitate decât în statistici
După pandemie, liste de așteptare pentru operații
Știrile false acționează la fel de rapid ca boala
Anticorpii monoclonali rămân nefolosiți în spitale
Spitalul Universitar București, sufocat de numărul mare de pacienți: „E groaznic, e groaznic ce e aici”
Discuții antivaccin la ușa morgilor
Imaginile disperării din spitale
Bolnavii care ajung în spitalele din România sunt nevoiți să își ia viața în propriile mâini. Măcinați de durere, odată ajunși la spital, află că le trebuie bani ca să trăiască.
La Spitalul „Sfânta Maria” din Iași se zbat între viață și moarte copii diagnosticați cu boli nemiloase. Cu toate lipsurile lui, singurul spital de oncologie pediatrică din Moldova este unica speranță pentru 50 de mii de prunci care ajung acolo în fiecare an. Părinții suferă și ei când văd condițiile jalnice...strâng din dinți...și speră să fie bine până la urmă.
„Nevoile sunt multe. Aici, în spital, tot ce are nevoie copilul trebuie să ne îngrijim de toate astea. Altfel, copilul nu face față. Statul ne ajută mult prea puțin. Pe secția de oncologie, probabil că nu ajută cu nici măcar un sfert din câte nevoi sunt. E greu. Noi ca parinți... E greu să supraviețuim lângă ei”, spune Dohlescu Lucica, mama unui copil bolnav.
În aceste condiții, diferența dintre viață și moarte o fac de multe ori donațiile care vin de la asociații sau pacienți care au trecut prin chinurile spitalelor de stat și vor să le facă viața mai ușoară bolnavilor. Picătura de bine făcută prin gesturi de caritate dă speranțe...
„Băieţelul meu de 6 ani întotdeuna când mă vede că sunt un pic tristă îmi zice: mami noi suntem puternici şi o să dea Dumnezeu şi o să scăpăm. Nu se mai poate altceva mai greu decât atât. Trebuie să fii şi tu puternică, ca să fiu şi eu”, dezvăluie Dohlescu Lucica, mama unui copil bolnav.
În fața unui astfel de mesaj din partea unui copil de 6 ani, părinții ar muta și munții din loc. Alina Bucur știe ce înseamnă asta. A fost bolnavă, iar suferința i-a fost atât de mare, încât după ce a avut șansă să scape cu viață, a simțit că trebuie să aducă și ea puțin noroc altora.
„Știu ce înseamnă să faci citostatice pe propria piele și atunci, mi-am dorit să ajut copiii pentru că am văzut că este de greu, câtă durere poate să existe. Am început să dăruiesc și am fost voluntar la o altă asociație, și până în 2016 am deschis asociația „AMA zâmbet de copil”, spune Alina Bucur, Asociația „Ama, zambet de copil”.
„Noi, ca părinţi, probabil dacă n-ar fi fundaţia care ne mai ajută, probabil ne-am descurca foarte greu, probabil pe împrumuturi care se fac prin bănci, la casele de pensii ca să putem supravieţui. Cu ajutorul care-l dă statul e foarte puţin şi nu ajunge nici măcar pentru un sfert din câte nevoi sunt”, spune Alina Bucur, Asociatia „Ama zâmbet de copil”.
„Pentru spitalul de copii am achiziționat un ecograf pentru gastro, am achiziționat cateterele venoase. Foarte multă aparatură pentru oncologie. Acum două saptămâni am reușit să cumpăr un laparoscop și ne dorim să cumpărăm cât mai multă aparatură pentru ca micutii s-a beneficieze de tot”, spune Alina Bucur, Asociația „Ama, zâmbet de copil”.
„Numai anul acesta fundaţia a adus un ecograf modern şi foarte performant pentru secţia de gastroenterologie, la începutul anului. După aceea vorbim de trusa de chirurgie laparoscopică care a intrat recent în dotarea blocului operator”, spune Radu Terinte, manager Spitalului „Sf. Maria" Iaşi.
„Intervenţiile chirurgicale minim invazive au început în clinica noastră a fi efectuate încă din anul 2012, dar cu ajutorul unui turn de laparoscopie foarte vechi, ne e şi ruşine să spunem cât de vechi, şi când mergea, când nu mergea”, afirmă Elena Ţarcă, chirurg pediatru.
Oricât de bine intenționați sunt îngerii spitalelor, nu pot să facă față tuturor nevoilor pe care le au spitalele, care parcă se adâncesc în criză pe zi ce trece.
„Cele mai dificile au fost când am înmormântat copii. Până acum am 27 de îngeri. Şi cred că atunci când m-am despărţit de câte unul dintre ei, atunci a fost cel mai greu”, spune Alina Bucur, Asociația „Ama” zâmbet de copil.
În România sunt peste 300 de spitale de stat, unde ajung, anual, 5 milioane de pacienți. Fiecare își trăiește drama în liniște, zbătându-se să trăiască în condițiile mizere din spitalele vechi de zeci de ani, care se dărâmă. Puțini sunt cei care urlă de durerea provocată de sistemul public de sănătate și se hotărăsc să ajute. Unul dintre ei este Silviu Gulei, un kinetoterapeut din Mehedinți.
Silviu a simțit pe propria piele indiferența din spitale în dublă calitate: de kinetoterapeut care încearcă să pună bolnavii pe picioare, dar și de rudă a unui pacient. Bunica lui a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de la Drobeta Turnu Severin după un accident vascular.
„Am filmat, am făcut un mic filmuleţ ca să arăt exact cum se vede prin ochii unui bolnav exact tot ce era acolo. Starea pereţilor era necorespunzătoare, cearşafurile, mirosul, podeaua. De când intrai te lovea o... ţi se ridica părul pe tine. Am postat filmuleţul, impactul a fost destul de mare. Am zis că e bine să şi fac ceva. M-am gândit în felul ăsta să adopt un salon, să l fac să arate aşa cum cred eu că ar trebui să arate un salon: să fie primitor, să fie curat, să fie demn de un pacient care şi aşa are nişte probleme destul de mari ajungând acolo, să nu mai aibă şi alte griji”, spune Silviu Gulei, inițiator acțiunea „Adoptă un salon”.
Așa a început povestea „Adoptă un salon”.
„O secţie de neurologie are specificul său. Majoritatea pacienţilor, din păcate sunt pacienţi paralizati, care nu pot să-şi poarte de grijă. Chiar dacă nu a fost renovată recent, este igienizată”, spune Marinescu Maliborschi, manager Spitalul Judeţean Mehedinţi.
„Din momentul în care am postat intenţia că vreau să fac asta, am fost abordat în mediul online de foarte mulţi prieteni care mi-au spus că mă susţin în tot ce vreau să fac, doar să spun de ce este nevoie. Şi atunci am prins curaj, că nu sunt singur împotriva vântului”, adaugă Silviu Gulei, inițiator acțiunea „Adoptă un salon”.
Modernizarea unui salon a costat 9 mii de lei. Ar trebui renovate toate la Spitalul Județean Mehedinți. Vechi de 40 de ani, are peste o mie de paturi şi primeşte 2.000 de pacienţi pe lună. Kinetoterapeutul Silviu Gulei vrea să „adopte” și alte saloane. Există însă o problemă: orgoliul directorului.
„Acea graniţă dintre a renova un salon, din inimă, din proprie iniţiativă consider că e bine să ştie şi ceilalţi că a renovat, dar nu trebuie nici să fie denigrată conducerea spitalului pentru că nu a renovat ea”, spune Victor Maliborschi, manager spital.
Supărarea managerului este nejustificată, pentru ca cele 30 de saloane pe care le-a renovat pălesc în fața celor care te duc cu gândul la un spital abandonat. Iar lucrurile mici, cum le numește directorul, aduc puțină bucurie în sufletul pacienților și le mai alină suferința.
„Sunt primul care s-a aşezat aici, primul pacient. E foarte bine, ca la un hotel de 5 stele. mi se pare un băiat tânăr şi as vrea să aibă un viitor strălucit şi să fie 1001 de astfel de persoane şi eu dacă aş avea bani aș face e pentru sănătatea noastră”, spune Gheorghe Cilioaica, pacient.
Sunt și medici care gândesc la fel. Sătui să își trateza bolnavii în codiții nedemne, au modernizat cu banii lor saloanele. Donații au făcut și pacienții.
Ne mutăm la alt spital. Județeanul de la Arad. Şi aici găsim voluntari care lucrează de zor.
„Ne pregătim de primele 100 de zile pe şantierul de la Ambulator. Au fost 100 de zile cu oameni buni şi calzi şi faini care au donat pentru proiect”, spune Ana Maria Popa, preşedinte Asociaţia Cetatea Voluntarilor Arad.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News