Mii de pacienți nu au medic. Ministrul Sănătății: Mai au de așteptat
Dispensare vechi de zeci de ani, dărâmate, în care plouă. În astfel de clădiri sunt consultaţi şi trataţi românii care locuiesc la ţară. Şi doar dacă au norocul să fie un medic de familie la ei în comună. În cazuri grave, trebuie să ajungă la spitalul din cel mai apropiat oraş.
Un copil de 11 ani din Slatina a fost mutilat de explozia unei petarde
Focar de râie într-un centru de bătrâni din Dolj.
Congres medical internațional în Oradea. 11 operații au fost transmise live, simultan, în două spitale
Concurență mare la rezidențiat. Jumătate dintre candidați vor ajunge șomeri
Val de anchete în Târgu Jiu, după moartea băiatului de 16 ani în camera de gardă
Povestea cutremurătoare a unei românce, căreia medicii din Bacău i-au dat 5 luni de trăit, dar salvată de doctorii din Turcia
Consum uriaș de suplimente alimentare și vitamine în rândul românilor
Protest al medicilor în Piața Victoriei, după scandalul Sf. Pantelimon
Motivele pentru care românii sunt tot mai nemulțumiți de sistemul de sănătate
Daniela Blaj, medic de familie: Când plouă, la mijlocul coridorului, când se intră sub poartă, este lacul Bicaz, deci curge efectiv! Acum o săptămână a plouat în dispensar în trei locuri. Actele sunt murate toate și acuma, astea sunt condițiile. Iarna, sala de așteptare este rece că nu ai cum să asiguri focul. Curent este în permanență, în frig astă iarnă, perdelele se mișcă, chiar dacă închidem absolut tot. Astea sunt condițiile în care se lucrează.
Bunicii României au rămas fără niciun ajutor. Este răspunsul care vine din partea autorităților, in timp ce oamenii de la sate se luptă cu moartea, iar medicii se luptă să plece. Rămân însă pentru totdeauna cu amintirea neputinței.
Cătălin Petrencic, medic de familie: Pacientul vine și spune „nu mă duc domn doctor că n-am bani, n-am cu ce... rezolvați dumneavoastră”. Îți asumi riscul. Doar dacă... am avut un tânăr de 30 și ceva de ani pe care aproape plângând l-am rugat să se interneze. Și mi-a murit aici, n-a vrut. N-am avut diagnostic și mi-a murit în cabinet. L-a rugat și soția, n-a vrut sub nicio o formă. Până acolo merg oamenii.
Eu mă pun în situația asta. Este îngrozitor să știi că nici mâine, nici poimâine nu este nimeni care să mă consulte... Mori acasă...
Pacientul este de două ori chinuit. O dată că este la țară și a doua oară că n-are medic... sau medicul nu poate interveni. Este greu și pentru medic și pentru pacient. M-am trezit într-o duminică dimineață, vara, am auzit câinii lătrând și când m-am uitat pe trepte era un om chircit. M-am dus, când am ridicat capul era tăiat, mațele erau afară. Curgea din el ca de la robinet.
Se dusese cu coasa pe câmp, calul s-a speriat, el avea coasa în căruță și l-a tăiat de sus până jos. Noroc că am fost acolo, toate vasele abdomenului țâșneau ca fântâna arteziană. Ăla era mort pe trepte daca nu eram...
În 30 și ceva de ani pot da zeci de asemenea exemple.
Mii de pacienți din 400 de localități din România trebuie să parcurgă zeci de kilometri distanță până la cel mai apropiat spital, pentru că în localitățile lor nu există medic de familie, nu există dispensare. În aceste localități ar mai fi nevoie de 600 de medici. Acolo unde există însă dispensare, ele par niște clădiri abandonate, părăsite. Așa cum este acesta. După cum vedeți este o clădire foarte veche care este un pericol pentru pacienții care vin aici, geamurile sunt sparte, zidurile sunt foarte vechi și dacă le atingi puțin, pur și simplu se rup, se dărâmă.
Reporter: Cum este să fiți pacient într-o clădire așa veche?
Mihai Botea, 71 de ani, pacient: Vin oamenii așa veche, să se consulte, să se repare.
Reporter: N-aveți ce face.
Mihai Botea: Păi da, unde să se ducă în altă parte? Noi avem 70 de kilometri până la Craiova, e o distanță mare, nu este o distanță mică, și până la Craiova mori de zece ori.
Intrăm, că nu avem ce să ne facem, dar arată urât. Uitați-vă cum arată și înăuntru sunt crăpături, sunt... e ceva de groază.
Reporter: Când sunteți mai grav bolnav, ce faceți?
Mihai Botea: La cimitir. Este o nenorocire pentru oamenii de la țară, un spital departe, vă spusei, până la Segarcea și Craiova poate să moară omul de zece ori. Lumea e îmbătrânită, copiii sunt plecați în alte țări , se întâmplă multe nenorociri la bătrâni.
Situațiile tragice continuă în alt colț de țară. Comuna Bălăşeşti, județul Galați. Aici oamenii pot merge la doctor doar o dată sau de două ori pe săptămână, dar şi atunci trebuie să aştepte ore în şir. În sat există un dispensar medical care stă mai mult închis. La ora prânzului am găsit pe holul cabinetului medical zece pacienți. Cu toţii aşteaptau să vină medicul de familie din comuna vecină.
Pacient: Cam greu, când este o urgenţă, un copil bolnav, nu este medic. Trebuie să sunăm la 112 să vină salvarea. Altă metodă nu avem.
Pacient: E departe şi venim şi degeaba. Alteori am mai venit degeaba, doctorul era plecat pe la Galaţi şi nu a mai venit.
Așa se dă lupta la țară pentru viață. Câștigă cine rezistă mai mult pe scările dispensarelor.
Gindrovel Dumitra, Societatea Medicilor de Familie: Absenţa unui medic dintr-o localite poate să determine speranța de viaţă a acelei localități. E o dramă accesibilitatea la serviciile medicale și e accentuată și de suprareglementări din sistemul medical. E o dramă pentru pacient să nu aibă medic în localitatea respectivă, dar e o dramă pentru un pacient care are medic, dar nu e lăsat să-și facă treaba.
Cătălin Petrencic, medic de familie: Ne-am întors înainte de 89. Suntem specialiști fără specialitate. Medicul care în stagiatură învață că poate să facă de toate și ajunge și i se spune: N-ai voie aia, n-ai voie aia... Din 87 până în 89, 90 chiar consultam îmbracat și eu și pacientul. Copiilor le băgam stetoscopul pe sub haine că nu puteai dezbrăca. Eu scriam rețetele cu mănușile. Erau condiții aproape ca afară. Făceam naveta.
Nu puteam sta într-o clădire care avea apă la subsol de zece centimetri. În primul rând ca să poți să-ți faci meseria trebuie să ai tu confort pentru tine ca medic. Să nu-ți fie frig iarna, să nu-ți fie cald vara. Trebuie să ai curățenie. Nu poți să stai cu pereții căzând pe tine.
Gindrovel Dumitra, Societatea Medicilor de Familie: Anticipăm ca, în viitorul apropiat, vom avea o deşertificare a mediului rural. Premisele acestui aspect se cunesc. Sunt tot mai multe localități care rămân fără medic, mai ales în zonele rurale, izolate.
Promisiuni că pacienții de la sate vor fi îngrijiți așa cum se cuvine au făcut aproape toți miniștrii Sănătății. Nimeni nu spune însă când aceste primisiuni vor deveni realitate.
Sorina Pintea, ministrul Sănătății: Știm foarte bine că există zone unde dispensarele sau cabinetele medicilor de familie funcționeză în spații improprii. Ca și plan de viitor Ministerul Muncii cu Ministerul Sănătății vor accesa fonduri pentru construcția unor centre medico-sociale. Avem o radiografie, poate incompletă în acest moment, avem necesar de medici de familie pentru că politica ministerului n-a fost cea mai fericită în sensul de a stimula viitorii medici rezidenți să aceseze această specialitate, medicină de familie, poate în acest moment nu este foarte atractivă. Pacienții din zonele izolate, cu acces slab la servicii medicale, mai au de așteptat din păcate. Este greu de spus, nu pot să dau niște termene.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News