Live

OMS întrerupe testele cu hidroxiclorochină împotriva Covid-19. Încă un tratament scos de pe lista Organizației

Data publicării:
Tub de tablete de hidroxiclorochina, medicamentul anti-malarie promovat de Donald Trump ca posibil tratament împotriva noului coronavirus. Foto: Profimedia

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat sâmbătă că întrerupe testele clinice cu hidroxiclorochină și pe cele cu combinaţia Lopinavir - Ritonavir pentru pacienţii COVID-19 spitalizaţi. Tratamentele nu au indicat până în prezent o reducere a mortalităţii în cazul bolnavilor infectaţi cu noul coronavirus, scrie Agerpres, preluând Reuters.

„Aceste rezultate preliminare arată că hidroxiclorochina şi combinaţia Lopinavir-Ritonavir reduc puţin sau deloc mortalitatea pacienţilor COVID-19 spitalizaţi, comparativ cu standardul terapeutic. Cercetătorii studiului clinic Solidarity vor întrerupe testele imediat”, se arată într-un comunicat OMS.

Studiul clinic Solidarity constă în aplicarea, pentru comparaţie, a patru scheme terapeutice utilizate până în prezent în tratarea bolnavilor de COVID-19.

OMS mai precizează că această decizie de întrerupere a testelor clinice, luată pe baza recomandării comitetului internaţional de coordonare a studiului, nu afectează alte cercetări în care medicamentele menţionate sunt folosite în cazul pacienţilor care nu sunt spitalizaţi sau în scop profilactic.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) oprise deja de pe 18 iunie testele clinice cu hidroxiclorochină ca potenţial tratament pentru bolnavii de COVID-19 spitalizaţi, ajungând la concluzia că acest medicament antimalarie nu reduce rata lor de mortalitate.

Combinaţia Lopinavir-Ritonavir este un tratament pentru pacienţii infectaţi cu HIV şi a fost studiat de OMS ca posibilă terapie împreună cu hidroxiclorochina în cazul pacienţilor COVID-19.

O altă componentă a studiului condus de OMS evaluează efectele potenţiale ale medicamentului antiviral Remdesivir.

Și Administrația Alimentelor și Medicamentelor din Statele Unite a anunțat că va retrage autorizația medicamentelor hidroxiclorochină și clorochină ca tratament de urgență pentru pacienții care suferă de COVID-19.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Organizația Mondială a Sănătății spune că Israelul interzice specialiștilor medicali să intre în Gaza

OMS a aprobat un vaccin pentru combaterea mpox. Comisia Europeană dă undă verde pentru vaccinarea adolescenților de 12 ani

Noua tulpină a mpox îngrijorează cercetătorii. Se modifică mai rapid decât se aşteptau specialiștii

Suedia a confirmat primul caz din afara Africii al variantei mai periculoase a mpox. OMS a declarat urgență de sănătate publică

Partenerii noștri