Live

O femeie din Slatina a rămas fără un picior după ce medicii au tratat-o pentru Covid, dar i-au ignorat durerile puternice de la gambă

Data publicării:
Salon de terapie intensivă Foto: GettyImages

Unei femei din Slatina, județul Olt, i-a fost amputată gamba dreaptă, după ce medicii care au tratat-o de COVID-19 nu au luat în considerare spusele femeii care acuza dureri la nivelul piciorului. După 5 zile de la externare, femeii i s-a amputat gamba, la un spital din Capitală.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina au înregistrat un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu, vătămare corporală, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, şi zădărnicirea combaterii bolilor după ce unei femei vindecate de COVID-19 i-a fost amputată gamba.

Potrivit procurorilor, în 6 iulie, femeia, în timp ce se afla internată la Spitalul Judeţean Slatina, judeţul Olt, a fost testată pentru Covid- 19, rezultatul fiind pozitiv.

În 12 iulie 2020, aceasta a început să aibă dureri puternice la piciorul drept şi a solicitat cadrelor medicale ajutor.

„Cadrele medicale au manifestat neglijenţă în tratarea acesteia în contextul Covid-19. În data de 15 iulie persoana vătămată a fost din nou testată pentru Covid-19, rezultatul fiind negativ, iar în data de 16 iulie persoana vătămată a fost externată, deşi acuza în continuare dureri de picior”, arată procurorii în actul de sesizare.

Din cauza durerilor puternice, în 21 iulie slătineanca a fost internată de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în urma căreia i-a fost amputată gamba dreaptă.

Femeia acuză Spitalul din Slatina de neglijență și angajatorul că nu a luat măsurile legale necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă deşi în unitate erau mai multe cazuri de angajaţi testaţi pozitiv de Covid-19.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Un bărbat din Slatina a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru pornografie infantilă

Incendiu la o hală din Slatina: flăcările au distrus acoperișul pe o arie de 100 de metri pătrați. Care este cauza probabilă

Primele măsuri în cazul femeii decedate după ce a fost externată de la UPU Slatina. Medicul de gardă, sancționat cu 10.000 de lei

Partenerii noștri