O femeie din Iași s-a îmbolnăvit de meningită după ce a fost înțepată de un țânțar
Primul caz de infecţie cu virusul West Nile din acest an, la nivelul judeţului Iaşi, a fost confirmat miercuri la o femeie de 62 de ani, pacientă a Spitalului de Boli Infecţioase, a declarat managerului instituţiei medicale, Carmen Dorobăţ.
Potrivit acesteia, femeia, din municipiul reşedinţă, a fost internată în spital în urmă cu zece zile, potrivit Agerpres.
"Pacienta a fost diagnosticată cu meningită, în cursul acestei zile (miercuri - n.r.) a sosit confirmarea de infectare cu virusul West Nile. Evoluţia acestei boli este favorabilă, însă pacienta se află în stare gravă din cauza comorbidităţilor, ea suferind de obezitate şi boală cardiacă cronică. În momentul de faţă ea se află în terapie intensivă. Pacienta ne-a spus că nu a fost plecată în vacanţă", a spus Carmen Dorobăţ.
Ce este virusul West Nile
Înţepăturile de ţânţari sunt nu doar neplăcute, ci pot fi şi extrem de periculoase.
„Cu un alt ac, introduce chimicale în noi. Ele ne fac sângele să curgă mai uşor, iar asta ne provoacă mâncărimi. Şi, uneori, înainte de a se îndepărta, ne mai lasă un dar de rămas-bun: un virus sau un parazit care ne poate îmbolnăvi şi chiar ucide”, se arată într-un documentar.
Ţânţarii transmit virusul West Nile, care poate provoca boli grave, inclusiv meningită, unele chiar mortale. 80% din persoanele infectate nu prezintă simptome, însă atunci când infecţia se instalează trebuie să fiţi foarte atenţi pentru că boala debutează cu simptomele unei gripe. Adică febră ridicată și durere intensă de cap, iar în cazurile severe apar chiar și simptome neurologice, vărsături, erupții cutanate, fotofobie, frisoare, ori oboseală cronică și slăbiciune musculară.
„Prin intermediul ţânţarului, se transmite un virus cu potenţial foarte mare patogen, care ne dă aşa numita encefalită West Nile, care apare la circa 5-7 zile după o înţepătură banală”, spune Costinel Popescu, medic infecţionist.
Iar cifrele confirmă pericolul. În sezonul trecut, din mai până în noiembrie, au fost înregistrate 277 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile. 42 de oameni au murit, 11 doar în Capitală.
Editor web: Cristina Tudor
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News