Live

Ministrul Sănătăţii: Nu vrem să schimbăm regulile jocului în timpul jocului, rezidenţiatul va avea loc pe 8 decembrie

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Agerpres

Noul ministru al Sănătății, Victor Costache, a declarat, joi, că nu vor fi schimbate regulile în ceea ce privește examenul de rezidențiat, acesta urmând să fie susținut în data de 8 decembrie. Ministrul promite că niciun absolvent care va reuși la examen nu va rămâne fără post.

Victor Costache, noul ministru al Sănătății, a spus, într-o conferință de presă la sediul ministerului, că una dintre principalele priorități ale mandatului său este organizarea examenului de rezidențiat, confirmând data de 8 decembrie.

„În primul rând, la preluarea mandatului, vom încerca să menținem funcționarea normală a Ministerului și a programelor în curs și să prioritizăm câteva direcții principale. Unul din primele aspecte care trebuie menținute funcționale este examenul de rezidențiat. Nu vrem să creăm confuzie în rândul tinerilor din întreaga țară care se pregătesc de an de zile pentru acest examen. Este un examen dificil, un examen de cotitură în viața oricărui tânăr absolvent de medicină, așa că susținem desfășurarea acestui examen conform procedurii în vigoare pe 8 decembrie”, a spus ministrul.

Costache a mai spus că niciun candidat care va reuși să treacă pragul de 60% la examenul de rezidențiat nu va rămâne fără post.

„Nu vrem să schimbăm regulile jocului și acest examen va avea loc pe 8 decembrie. Domnul prim-ministru ca și echipa noastră au promis că niciun absolvent care reușește să treacă pragul de 60% și să reușească la examenul de rezidențiat nu va rămâne pe dinafară se vor găsi soluții pentru toți acești tineri. România e țară în care resursa umană este deficitară avem un număr de peste 30.000 de medici care au părăsit țara în ultimii 10 ani. Ar fi aberant să nu integrăm acești tineri care au muncit timp de șase ani și au reușit la un examen de licență. Ei sunt importanți pentru țara noastră și sistemul medical”, a mai spus Costache.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Concurență mare la rezidențiat. În ciuda declaratei crize de medici, jumătate dintre candidați vor ajunge șomeri

Chirurgii de la Institutul Marius Nasta amenință cu greva japoneză. Ce spune ministrul Rafila

Câte pastile de iodură de potasiu au ajuns la populație începând din iunie 2022. Aproape 28 de milioane de pastile sunt în farmacii

Ciolacu cere mutarea Agenţiei Antidrog la Ministerul Sănătății: Tinerii trebuie ajutați, nu trataţi ca infractori

Partenerii noștri