Live

Medicamentul cu rezultate bune în tratarea formelor grave de COVID-19 ar putea fi produs în România

Data actualizării: Data publicării:

Antiviralul Remdesivir, produs de americanii de la Gilead, ar putea fi produs şi în România, dacă va fi nevoie, potrivit cel mai mare producător de medicamente din țara noastră. Remdesivir este unul dintre medicamentele care dau rezultate bune în tratarea pacienţilor cu COVID-19, cu o formă severă, scrie Mediafax.

Antiviralul Remdesivir, cea mai nouă speranţă a cercetătorilor din întreaga lume pentru combaterea virusului Covid-19, ar putea fi produs şi în România, dacă va fi nevoie.

„Medicamentul, din câte ştiu, este sub patent, îl poate produce o singură companie în lume, de compania originatoare. Ştiu că mai este o companie în China care a replicat produsul. În caz de nevoie, sigur, îl vom putea produce şi în România. Există proceduri - în caz că nu e destul de la o singură fabrică - sunt proceduri de urgenţă ca şi altor producători să le fie acordat dreptul de a fabrica aceste molecule aflate sub patent. Este o procedură de decădere din drepturi din proprietatea intelectuală”, a declarat Dragoş Damian, directorul Terapia din Cluj, cel mai mare producător de medicamente din România.

Remdesivir, folosit în tratamentul bolii virale Ebola, este produs în prezent de compania americană Gilead, care are venituri de peste 22 de miliarde de dolari. Recent, şi chinezii de la compania farma BrightGene au copiat şi au produs în masă medicamente care conţin substanţele din Remdesivir.

„Există vreo 4 sau 5 medicamente şi cocktail-uri de medicamente care sunt încercate în studii clinice. În acest moment nu se ştie dacă vreo unul dintre ele este într-adevăr eficient. Pe măsură ce trece timpul, toate medicamentele utilizate în studii clinice pot sau nu să îşi dovedească eficienţa. Sunt 70 de studii clinice la ora actuală în lume pentru medicamente şi vaccinuri. Probabil undeva în vară se va şti exact dacă şi care medicamente sunt eficiente şi dacă pot să înceapă să fie date la foarte mulţi pacienţi”, a mai spus Dragoş Damian.

Un număr de 4.000 de pacienţi cu Covid-19 din întreaga lume au fost trataţi cu Remdesivir, iar săptămâna viitoare ar putea fi făcute publice rezultatele pentru încă 400 de bolnavi, potrivit lui Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie. El susţine că Remdesivir ar putea fi primul medicament autorizat pentru coronavirus.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din UE a aprobat un tratament mult aşteptat pentru persoanele care suferă de Alzheimer

Cum continuă să ne țină în case pandemia de COVID, deși ea s-a terminat. Studiile spun că stăm afară cu o oră mai puțin decât înainte

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Tratament pentru cancer câștigat în instanță. O pacientă căreia statul nu i-a dat șanse a obținut decontarea medicamentelor

Partenerii noștri