Mircea Beuran a fost demis. Spitalul Floreasca, amendat cu 20.000 de lei
Ministerul Sănătății a confirmat informații prezentate luni dimineață de Digi24 în legătură cu decesul pacientei la Spitalul de Urgență Floreasca. Mircea Beuran, șeful secției chirurgie, a fost demis din funcție. De asemenea, Direcția de Sănătate Publică a dat mai multe amenzi administrative, în valoare totală de 30.000 de lei, 20.000 pentru spital și 10.000 pentru medici și asistente.
Actualizare 14.30. 25 de medici chirurgi au semnat o scrisoare în care critică decizia demiterii lui Mircea Beuran și spun că vor întrerupe activitatea, asigurând doar urgențele. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Bogdan Oprița, a precizat că medicii au dreptul să protesteze, dar că trebuie să respecte prevederile legale.
Actualizare 12:30. Ministerul Sănătății a anunțat că Mircea Beuran a fost demis de la șefia Secției de Chirurgie din Spitalul Floreasca, după ce cercetarea efectuată de conducerea unității arată femeia a ars din cauza unei erori umane a echipei operatorii.
Ministerul Sănătății: Mircea Beuran a încălcat 10 din cele 33 de obligații
Ministerul Sănătății a primit raportul cercetării administrative efectuate de conducerea Spitalului Clinic de Urgență București, după ce o pacientă în vârstă de 66 de ani a ars pe masa de operații de la Floreasca, iar ulterior a murit.
„În urma analizei întregului material probator avut la dispoziție, concluziile cercetării administrative dispuse de SCUB sunt că incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie. Din raport reiese că domnul prof. dr. Mircea Beuran, ca șef al Secției Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției. Date fiind măsurile dispuse din cercetarea administrativă s-a luat, printre altele, și decizia încetării contractului de administrare a prof. dr. Mircea Beuran, din calitatea de șef al Secției Clinice de Chirurgie III”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Sănătății.
Reprezentanții instituției vor prezenta, marți, concluziile raportului propriu, instrumentat de Inspecției Sanitare de Stat și al Corpului de Control și „salută totodată decizia managementului de la SCUB, de încetare a contractului de administrare a șefului de secție, care nu a respectat obligațiile contractuale”.
De asemenea, Inspecția Sanitară a sancționat cu amenzi unitatea spitalicească, pentru neregulile găsite, cât și întreaga echipă de medici care au participat la intervenția chirurgicală - de la asistent, până la conducătorul echipei. Cuantumul amenzilor este de aproximativ 30.000 de lei.
Cadavrul unui mort de Covid, pierdut la Spitalul Floreasca
Mircea Beuran trebuie despăgubit
Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Ciolacu, criză de furie
Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații
Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025
Care este legătura dintre studii și nivelul de trai
Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală
Mircea Beuran va putea profesa în continuare. Medicul a precizat de mai multe ori că el nu se afla în sala de operație atunci când a izbucnit incendiul, fiind chemat să ajute echipa medicală.
Concluziile autopsiei în cazul femeii de 66 de ani care a ars pe masa de operație de la Floreasca vor fi gata în două, trei luni, iar arsurile de pe corpul acesteia nu au semne de infecții, a declarat medicul primar din cadrul INML, Adriana Francisc, săptămâna trecută. Pacienta a murit pe 29 decembrie 2019 și a fost operată deoarece suferea de cancer pancreatic.
Incidentul din sala de operație de la Spitalul Floreasca a avut loc la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, dar a ajuns în atenția publică mai târziu, spre finalul anului, fiind bănuieli în privința mușamalizării acestui caz.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Horațiu Moldovan a precizat ulterior că incendiul s-a produs după ce bisturiul electric a fost folosit cu un biocid, deși instrucțiunile aparatului interzic această combinație. În plus, potrivit informațiilor obținute de Digi24, biocidul ar fi fost un dezinfectant pentru mâini, folosit pentru că pacienta era alergică la iod.
Între timp, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) a suspendat procesul de acreditare al Spitalului Floreasca, pentru că incidentul nu a fost raportat de conducerea unității medicale.
Trei anchete au loc în acest caz: una demarată de conducerea spitalului, una a Ministerului Sănătății și alta începută de Poliția Capitalei.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News