Live

Imbri: Măsurile de protecție de teama COVID ne vor feri și de alte boli. „S-ar putea ca gripa să nu mai dea buluc peste noi”

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

Măsurile de protecție împotriva noului coronavirus, ca spălatul pe mâini și purtarea măștii, ne vor feri și de alte boli contagioase, cum sunt hepatita, diareea și gripa sezonieră, spune Emilian Imbri, managerul spitalului Victor Babeș din Capital.

Toți știm clar că în sezonul rece apar gripele și le trecem împreună în fiecare an. Gripele sezoniere sunt la fel de păcătoase, produc simptome urâte și produc și mortalitate.Măsurile de precauție pe care fiecare om începe să le ia de teama COVID vor ajuta – spălatul pe mâini, masca, nu ne mai îmbrățișăm – vor duce la o scădere a transmiterii celorlalte boli de care ne feream mai puțin, că nu ne păsa: hepatită, diaree, gripă. Dacă vom păstra modul de a ne feri, s-ar putea ca această gripă să nu mai dea buluc peste noi”, a spus Imbri la emisiunea În fața ta.

Țineți minte că tramvaiele, troleibuzele erau pline de oameni mucoși, își suflau nasul în batiste, aruncau batistele, tușeau fără mască, se duceau la serviciu cu febră, stăteau în birou alături de colegii lor. Nimeni nu era deranjat de treaba asta. Se împânzea gripa în toate părțile și o duceam cu toții pe picioare. Mallurile erau pline de oameni cu gripă”, a adăugat el.

Nu cred că va mai fi acest lucru, pentru că lumea se ferește de COVID. Dacă, însă, apar fenomene de genul ăsta, lumea se va speria: aoleu, nu cumva am COVID? Și vor năvăli spre spitale, unde sunt singurele locuri în care poți să faci un triaj și să spui: dumneata ai gripă, dumneata nu ai gripă, ai un test pozitiv COVID.

Până când apare gripa sezonieră, cred că vor fi mediatizate foarte bine diferențele, pe care însă nu le face persoana. Trebuie neapărat să meargă într-un loc unde este triat, văzut și spus foarte clar. Un motiv pentru care nu trebuie să intrăm în panică: gripe sezoniere am tot avut. Chiar dacă faci gripa, nu mai este furtuna asta îngrozitoare în organism, ca cea declanșată de COVID”, a mai spus Imbri.

Editor web: Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii. Ce trebuie să faci

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Val de viroze din cauza schimbării vremii: 90.000 de cazuri de infecții respiratorii într-o săptămână. Sfatul medicilor

Partenerii noștri