Live

Crește numărul victimelor gripei Bilanțul deceselor a ajuns la 25

Data actualizării: Data publicării:

Suntem în pragul epidemiei de gripă. Asta după ce autorităţile au constatat, ceea ce experţii le spuneau că se va întâmpla, că estimările au fost depăşite de numărul de îmbolnăviri. 25 de oameni au murit iarna asta de gripă. Cinci au fost confirmaţi doar astăzi.

ACTUALIZARE 19.00. Au fost confirmate încă două decese din cauza gripei.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 61 ani, din județul Prahova, care suferea și de alte boli și despre care nu se știe dacă era vaccinat, și despre o femeie în vârstă de 74 ani, din județul Ialomița, care nu era vaccinată antigripal și care suferea și ea de alte afecțiuni.


Este vorba despre trei femeii, una din judeţul Prahova în vârstă de 43 de ani, o altă victimă din Bucureşti în vârstă de 76 de ani, iar cea de-a treia victimă avea 51 de ani şi era din judeţul Gorj. Toate victimele aveau și alte probleme medicale. Două dintre ele nu erau vaccinate antigripal, iar pentru cea de-a treia nu se ştie deocamdată dacă era imunizată sau nu.

La nivel national, numărul cazurilor de infecții respiratorii acute depăşeşte 90.000. Este cu 21% mai mare comparativ cu cel inregistrat în aceeași săptămâna a sezonului precedent. 268 de cazuri de gripă au fost confirmate de la începutul sezonului.

Este un număr alarmant, aproape de pragul celui care ar putea face autoritățile să declare epidemie. Dacă într-o săptămână numărul de cazuri diagonosticate depășește numărul de cazuri estimate, atunci putem vorbi despre o săptămână epidemică.

După trei săptămâni epidemice este declarată epidemie. Vorbim despre un prag teoretic de alarmare a populației. Trebuie să se facă un control al stocurilor de medicamente, iar autoritățile locale ar trebui informate despre locurile unde ar putea fi internate persoanele cu gripă.

Până acum au fost vaccinate antigripal peste un milion de persoane, dar serurile de imunizare lipsesc din multe cabinete ale medicilor de familie.

În afară de vaccinul antigripal, care este cel mai sigur mod de a ne proteja, trebuie să respectăm anumite măsuri igienico-sanitare: de evitat aglomerațiile, părinții să-și țină copiii bolnavi acasă, iar în școli să se facă un triaj epidemiologic. De asemenea, spitalele trebuie să limiteze vizitele aparținătorilor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump va discuta despre încetarea programelor de vaccinare a copiilor cu Robert F. Kennedy Jr., desemnat la Departamentul Sănătății

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii. Ce trebuie să faci

Şase răniţi, între care patru copii, într-un atac asupra unui centru de vaccinare din Gaza (OMS)

Val de viroze din cauza schimbării vremii: 90.000 de cazuri de infecții respiratorii într-o săptămână. Sfatul medicilor

Partenerii noștri