Live

Focare de COVID în spitale. Personal medical, infectat la Iași, Alba, Câmpina

Data publicării:
Cadru medical îmbrăcat în echipament de protecție. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Odată cu creşterea constantă a numărului de noi îmbolnăviri, creşte, din păcate, şi numărul focarelor de COVID-19 în spitale.

În Iaşi, 23 de cadre medicale de la Spitalul pentru copii Sf Maria s-au îmbolnăvit. Toate cazurile sunt de la Unitatea de primiri Urgenţe. Pentru a acoperi turele, oamenii lucrează acum câte 12 sau chiar 24 de ore. Nu este prima dată când apare un focar la acest spital. În septembrie, alte cinci cadre medicale s-au infectat. 

Şi în judeţul Alba sunt probleme. Trei focare noi au fost descoperite în urma testării în masă. S-au îmbolnăvit șapte angajaţi ai Spitalului Judeţean, alţi 7 ai Serviciului Public Local de Evidență a Persoanelor şi cei mai mulţi bolnavi, 13, sunt de la Inspectoratul Județean de Poliție.

Este focar de COVID-19 și la Spitalul Municipal Câmpina, care este spital suport COVID, în condițiile în care la Ploiești se lucrează deja de mai multe săptămâni la capacitate maximă. Managerul unității medicale din Câmpina și alți nouă angajați s-au îmbolnăvit. Printre cei infectați cu noul coronavirus se află și directorul executiv al spitalului. Majoritatea celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2 fac parte din personalul TESAAu fost identificați și contacții celor infectați, care-și așteaptă acum rezultatele testelor.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO O nouă provocare periculoasă de pe TikTok: Un șofer în vârstă de 24 de ani a făcut drifturi cu un sicriu legat de mașină

Alertă la o școală din Iași. Mai mulți copii s-au intoxicat într-un laborator de chimie

Jandarmii din Alba au deblocat din nămeţi o maşină în care se aflau doi adulţi şi un copil de 2 ani

O femeie din Alba a fost înșelată cu 25.000 lei, prin metoda „Accidentul”. Ce recomandări au polițiștii în astfel de situații

Partenerii noștri