Live

Explicații scandaloase în cazul femeii care a mers pe jos între maternități și a pierdut sarcina

Data actualizării: Data publicării:

Explicații revoltătoare în cazul femeii din Iași care a fost trimisă pe jos între două maternități, deși acuza dureri și avea sacul amniotic fisurat, și care la câteva ore a pierdut sarcina. Purtătorul de cuvânt al Maternității Cuza Vodă, unde femeia s-a prezentat prima oară, la 6 dimineața, a spus la Digi24 că deși a fost consultată de un medic, cazul nu era „o urgență”. Apoi, reprezentantul spitalului a folosit sintagma „urgență majoră”, pentru ca ulterior să argumenteze că femeia a venit la spital cu un taxi, deci nu era o urgență.

Anca Bivoleanu, purtător de cuvânt la Maternitatea Cuza Vodă Iaşi, a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24 că în acest caz „nu este vorba de o declinare a competenței” din partea spitalului care îl reprezintă.

„Pacienta a ven la spital în cursul dimineții, la ora 6, acuzând durere, a vrut să fie consultată de medicul curant, acesta era în concediu. Pacienta a fost consultată de linia de gardă. Evaluarea a fost făcută conform protocolului: examen ecografic, monitorizarea funcțiilor vitale. Absolut toate datele și parametri erau în limite normale. Pacientă stabilă, fără hemoragie, doar acuza dureri. Sarcina este de 21 săptămâni, 300 grame. Nicăieri în lume, la 21 săptămâni vârstă de gestație- durata normală este de 40 săptămâni - fătul nu este viabil. Având în vedere aceste aspecte, medicul care a consultat-o a decis că nu este o urgență, și într-adevăr nu era o urgență, fiind redirijată către maternitatea de gardă, conform protocolului”, a spus Anca Bivoleanu, la Digi24.

Ea a precizat că Maternitatea Cuza Vodă este de gardă trei zile la rând, iar a patra îi revine Maternității Elena Doamna. Anva Bivoleanu a mai spus că „pacienta perfect stabilă” a fost redirecționată cătrea această maternitate din urmă.

Întrebată dacă nu era o urgență, femeia fiind „perfect stabilă”, de ce a fost trimisă la cealaltă maternitate, purtătorul de cuvânt al Maternității Cuza Vodă a răspuns că „pentru continuarea monitorizării, pentru că membranele erau rupte, s-a constatat la examenul clinic”.

Ea a recunoscut că membranele rupte „pot arăta, dar nu întotdeauna” iminența unei nașteri și a susținut în continuare că, chiar și așa, cazul nu a fost o urgență. „Nu este o urgență, necesită monitorizare, se internează în clinica de gardă”, a subliniat ea.

În ceea ce privește faptul că tânăra a mers pe jos și nu i-a fost asigurat transportul cu o ambulanță, Anca Bivoleanu a motivat prin faptul că „nu era o urgență”. „Legislația noastră în vigoare prevede că transportul cu ambulanța se face când e vorba despre o urgență”, a precizat ea.

Membrana ruptă nu e o urgență”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Ea a insistat că, deși poate exista un dubiu că s-a fisurat „punga amniotică”, cazul nu reprezenta o urgență: „Dacă era o urgență, pacienta solicita salvarea, nu venea cu taxiul la spital”.

Întrebată cum își explică faptul că s-a declanșat avortul după numai câteva ore de la un consult temeinic și pacienta era „perfect stabilă”, Anca Bivoleanu a făcut apel la literatura de specialitate: „Se poate!”

Medicul de gardă și-a făcut datoria, dacă era o urgență majoră pacienta era internată la noi în clinică”, a mai spus Bivoleanu, care a folosit de această dată „urgență majoră”.

„Nefiind o urgență majoră, pacienta a fost transferată pentru continuarea monitorizării la spitalul de gardă”, a spus ea.

Purtătorul de cuvânt al Maternității Cuza Vodă a precizat că a fost demarată o anchetă internă. „Dar repet, anchetă internă sună acuzator, nu este vorba despre o culpă medicală, este pur și simplu respectarea unui protocol. Sunt zeci de cazuri de acest fel cu paciente care vin cu dureri, cu membrane fisurate sau rupte. Nu poți ști cu exactitate”, a spus Anca Bivoleanu.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă la o școală din Iași. Mai mulți copii s-au intoxicat într-un laborator de chimie

VIDEO Momentul în care un șofer din Iași virează la stânga și este lovit în plin de tramvai

Cine este câștigătorul premiului de 1,6 milioane de lei la Loto 6/49. Biletul a costat aproape 800 de lei

Anchetă DNA la Primăria Iaşi privind achiziţiile de cărbune pentru încălzirea oraşului. Ce spune primarul Mihai Chirica

Partenerii noștri