Live

Educatoare: Există! Credeam că e de la căldură, apoi am avut probleme de respirație. M-am panicat și am sunat la 112

Data actualizării: Data publicării:
Asistentele trimise de primărie să îi ajute pe medicii de pe ambulanță au plecat când au aflat ce au de făcut. Foto: arhivă DSU

Sunt mulți care neagă existența coronavirusului spunând: „Eu nu cunosc pe nimeni care să fie bolnav”. Până când, într-o zi, află de o cunoștință, o rudă, un prieten. „Nu prea mai avem cum să fugim de-acum”, spune Paula Trofin, o tânără internată de trei zile la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Nu a avut cine știe ce simptome, poate nici nu și-ar fi dat seama. Dar are plămânii afectați. Ea a povestit la Digi24 cum s-a întâmplat totul, ce a simțit și când a început să se îngrijoreze.

„Mă simt bine. Am trei zile de spitalizare. La mine simptomele nu au fost cele obișnuite, adică am avut doar două: oboseală maximă, credeam că e de la căldură, eu fiind deja în izolare la domiciliu, și apoi probleme de respirație. M-am panicat și am sunat la 112, ținând cont că intrasem în contact cu o persoană confirmată”, a povestit Paula Trofin.

Tânăra este educatoare și știa că o fetiță din grupa ei fusese diagnosticată cu coronavirus.

A povestit apoi ce s-a întâmplat după ce a sunat la 112: „Au venit, m-au luat la UPU, mi-au făcut acolo toate testele, analize, CT, la inimă, și după aceea, în funcție de CT, că a apărut acolo o imagine de geam mat și se specifica că e o formă de coronavirus, dar se așteaptă și analizele exsudatului nazal și faringian. Atunci m-au transferat la Infecțioase. Și în aceeași seară am primit și rezultatul și m-au mutat în salon”, a relatat Paula Trofin.

„Nu am avut dureri de cap, nu am avut dureri musculare,  nu am avut tuse, nici dureri în gât, nici febră. M-a afectat direct la plămâni. (...) E o afecțiune medie, nu e gravă, dar n-am simțit-o, adică s-a întâmplat atât de repede, fără simptomele acelea de care vorbește toată lumea. Credeam că sunt asimptomatică și am scăpat. (...) Deocamdată sunt pe tratament și răspund bine tratamentului. La început, am venit cu probleme respiratorii, dar nu am avut nevoie de oxigen, m-am descurcat singură. Acum sunt mult mai bine”, a povestit tânăra la Digi24. 

Ea spune că a fost „fascinată” descoperind că fiecare pacient are propriul tratament pentru Covid-19, în funcție de starea lui. „Noi suntem șapte în salon, eu sunt cea mai tânără, fiecare are schemă separată, în funcție de ce a ieșit la analize, în funcție de anumiți parametri. Asta m-a fascinat, că e cumva personalizat fiecare tratament și mi se pare o luptă uriașă cea pe care o fac medicii aici”, a declarat Paula Trofin. „Sunt saloane unde sunt și copii”, a adăugat tânăra. „Și eu de la un copil am luat. Sunt educatoare și o fetiță din grupa mea a luat de la bunica ei. S-au luat toate măsurile imediat, toată lumea din grădiniță e în izolare, acasă”, a povestit ea.

Ți se face test doar dacă ai simptome. Mă tem pentru fetița mea

„M-aș bucura să trec peste, să-mi formez anticorpii și să nu mă mai îmbolnăvesc, dar nimeni nu-mi poate garanta că nu mă pot reinfecta”, a spus Paula, întrebată de ce se teme cel mai mult în acest moment. „Mă tem și pentru fetița mea, că este acasă cu soțul meu în izolare și sunt asimptomatici și sper să rămână în continuare. Ei încă n-au făcut testul. Dacă n-ai simptome, nu-ți face nimeni test, doar dacă ai simptome și nu mi se pare OK”, a relatat tânăra. Ea a precizat că a solicitat să li se facă și lor testul, dar de la DSP li s-a spus că testul se face doar dacă sunt simptome. Asta, în condițiile în care chiar DSP-ul a anunțat-o că testul la coronavirus i-a ieșit pozitiv, deci cunoaște foarte bine situația.

„Mă așteptăm să iau (coronavirusul - n.r.) la un moment dat, nu ne putem ascunde sub pat. Adică trebuie să lucrăm, să mergem înainte cumva”, a mărturisit Paula.

„Medicii sunt foarte prietenoși cu noi și ne încurajează, ne determină să fim optimiști. Le e foarte greu, sunt epuizați. Cred că numai Dumnezeu îi ajută să simtă pulsul prin trei mănuși și să reușească să se ocupe de toți. Aici e foarte OK, am toate condițiile și sunt mulțumită absolut de tot”, a mai spus Paula, care cândva a fost și jurnalistă, ocupându-se tocmai de domeniul medical. 

Avem aproape 8.000 de cazuri active de coronavirus în acest moment, din care mai bine de 1.600 sunt bolnavi fără simptome, externați în ultima săptămână. O parte din vina pentru creșterea numărului de îmbolnăviri, spun autoritățile, sunt și campaniile care neagă existența virusului și pun la îndoială deciziile oficialilor. Pentru cei care nu cred în existența virusului, Paula are un mesaj:  „Există! Că a fost eliberat intenționat, că mama natură l-a creat nu mai are nicio relevanță. Ideea este că se află pe tot Pământul, ne afectează pe cei mai sensibili și trebuie să fim mult mai atenți decât credem noi. Să avem mai multă grijă de noi și de cei din jur”, îndeamnă tânăra educatoare.

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Anchetă la o grădiniță din București: educatoare urmărită penal pentru purtare abuzivă asupra a șase copii

Grădiniţă amendată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat pe stradă fără să fie observaţi de educatoare

„Vă arunc jos de la etaj. Ieși, mă!”. Înregistrări revoltătoare dintr-o altă grădiniță a groazei. Educatoarea îi amenință pe copii

Anchete după înregistrările cu educatoarele de la Ploiești. Directoarea grădiniței sugerează că tonul lor a fost "puțin neadecvat"

Partenerii noștri