Live

Decizia dramatică pe care au luat-o părinții unui nou-născut care s-a infectat în spital

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Părinţii unui copil reclamă că bebeluşul lor, născut în 14 septembrie, a contactat o bacterie în Spitalul Judeţean Baia Mare, Secţia de Neonatologie, iar pe corp i-au apărut mai multe leziuni. Conducerea unităţii a declanşat o anchetă epidemiologică, prelevând probe microbiologice de la angajaţi, însă spune că bacteria ar fi putut fi primită chiar de la mamă. Starea copilului este bună şi nu este în pericol.

Cazul a fost dat publicităţii de tatăl bebeluşului, Lorand Ilyes, revoltat că micuţul s-a îmbolnăvit în spital, având leziuni cutanate.

„România, ţara care îşi urăşte cetăţenii! D-na ministru al Sănătăţii Pintea Sorina, vă rog să-mi explicaţii (sau orice altcineva), cum e posibil ca în spitalul care v-a propulsat în funcţia de ministru să fie plin de microbi? Dovadă stă chiar băieţelul meu (născut în 14 septembrie 2018), care se zbate cu microbi colectaţi din spital”, a scris bărbatul pe Facebook, prezentând poze cu bebeluşul şi leziunile ce ar fi fost provocate de germeni contactaţi în spital.

În urma unei sesizări depuse de părinţi, conducerea spitalului a delanşat o anchetă epidemioligică.

„S-au recoltat probe microbiologice de la angajaţi, dar şi de la mămici internate cu alţi copii, pentru a vedea care a fost sursa infecţiei. Totuşi, ar putea fi chiar mama copilului sau un vizitator. Să nu uităm că fiecare individ are o floră microbiană, sunt germeni obişnuiţi, dar care în anumite condiţii, cum ar fi de imunitate scăzută, mai ales la un nou-născut, pot schimba relaţia cu organismul şi să devină germeni patogeni”, a declarat, pentru News.ro, managerul Spitalului Judeţean Baia Mare, Vasile Pop.

Conform sursei citate, starea bebeluşului este bună şi nu există riscuri de complicaţii.

„Aceste leziuni cutanate nu sunt grave, nu pun probleme deosebite şi răspund mereu bine la tratamentul antibiotic”, a spus Pop.

Conducerea spitalului susţine că toate dezinfecţiile au fost efectuate la timp.

Tatăl bebeluşului susţine, însă, că au mai avut astfel de probleme cu celălalt copil care a contactat aceiaşi germeni la ultima internare în spital. 

În urma acestui nou incident, familia spune că este decisă să plece din ţară.

„Dragi prieteni, cu lacrimi în ochii vă anunţăm că am luat decizia (împreună cu soţia mea), să plecăm din ţară! Căutăm ţara în care să ne relocăm, unde copiii pot creşte în siguranţă! Ca urmare, ne retragem din toate proiectele în care suntem implicaţi!”, a mai scris Lorand Ilyes.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Anchetă la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, după ce mama unui bebeluș a distribuit online imagini cu gândaci și mizerie în saloane

Avertisment dur: România se află primul loc în UE la decese din cauze tratabile. Care sunt bolile cu cea mai mare mortalitate

Amenințare „fără precedent” pentru viața pe Pământ: Bacterii create în laborator ar putea provoca infecții mortale imposibil de oprit

Nancy Pelosi, fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor din SUA, a fost internată în spital în Europa

Partenerii noștri