Live

Video Cercetătorii au descoperit că alcoolul provoacă apariția a 60 de boli. Explicațiile unui medic

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Profimedia Images

Consumul de alcool, care ar fi responsabil pentru aproximativ trei milioane de decese anual, la nivel global, provoacă apariția a 60 de boli. Este concluzia unui studiu recent, realizat de cercetătorii Universității din Oxford pe mai bine de jumătate de milion de oameni. Experții au descoperit că jumătate dintre boli nu au mai fost până acum legate de consumul de alcool. Printre ele, cataractă, gută și ulcer. Chiar și un consum moderat modifică negativ creierul, arată cercetătorii.

„În primul rând pornim de la cele pe care le cunoaștem deja și sunt clasice. Vorbim de afectarea hepatică sau pancreatita. Sunt boli care pot apărea în urma consumului de alcool. Ceea ce i-a preocupat pe oameni în ultimii ani au fost efectele cronice pe termen lung, multe dintre ele mediate nu neapărat de alcoolul în sine, ci, mai degrabă, de metaboliții care apar în urma proceselor de metabolizare din organism și există foarte multe studii recente care coreleaza consumul de alcool cu apariția unor forme de cancer, în special în zona digestivă, mediate de primul metabolit al alcoolului etilic care este aldehida. De asemenea, au observat că alcoolul consumă o serie de vitamine din grupul vitaminelor B și acest lucru duce la alterarea proceselor neurocognitive. Gândirea, atenția, învățarea sunt modificate de prezența consumului de alcool”, a explicat medicul Radu Țincu, toxicolog, Spitalul Floreasca București, la Digi24.

Întrebat cum se poate vindeca un om de alcoolism, medicul a explicat că este destul de dificil, alcoolismul fiind o adicție.

„Avem dependența la alcool, dependența duce la sevraj. În momentul în care nu mai consumăm alcool apare o stare de disconfort, o stare generală de rău, transpirații, dureri musculare, agitație. De aceea, trebuie tratată multimodal. Discutăm de dezintoxicarea acută a acestor pacienți, care se realizează într-o secție de toxicologie sau psihiatrie. Ulterior, în schimb, toate programele de reintegrare socială și de suport psihologic trebuie să funcționeze, pentru că altfel riscul de a te reapuca de băutură este extrem de ridicat. Foarte mulți alcoolici pe care îi vindecăm în spital, după o perioadă de patru, șase săptămâni de spitalizare, revin și într-o zi, două se reapuc de acest obicei, pentru că lipsește acest program de reintegrare socială”, a mai spus medicul.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii consumă mai mult vin și mai puțină bere. Ce arată datele INS privind consumul de alcool

Avertisment dur: România se află primul loc în UE la decese din cauze tratabile. Care sunt bolile cu cea mai mare mortalitate

Amenințare „fără precedent” pentru viața pe Pământ: Bacterii create în laborator ar putea provoca infecții mortale imposibil de oprit

Vinul spumant, tot mai cumpărat în ultimii ani. „Românul a învățat să îl consume, de la micul-dejun până la cină”

Partenerii noștri