Live

Cât de periculoasă este canicula și cum ne putem proteja. Simptomele la care trebuie să fim atenți pe timpul verii

Data actualizării: Data publicării:
Cum să dormi mai bine pe caniculă FOTO: Shutterstock

Ne aflăm în prima lună de vară, însă temperaturile ridicate încep să cauzeze probleme pe tot globul. Căldura poate afecta pe oricine, însă mai ales unele grupuri vulnerabile, cum ar fi persoanele în vârstă și copiii. Experții au explicat cum ne afectează canicula, dar și cum ne putem proteja în această perioadă, transmite BBC.

Cum ne afectează căldura?

Pe măsură ce corpul se încălzește, vasele de sânge se dilată. Acest lucru duce la scăderea tensiunii arteriale și face ca inima să lucreze mai mult pentru a împinge sângele în tot corpul.

Acest lucru poate provoca simptome ușoare, cum ar fi o erupție cutanată, mâncărime sau picioare umflate. În același timp, transpirația duce la pierderea de lichide și sare și, în mod crucial, echilibrul dintre ele în organism se schimbă. Acest lucru, combinat cu scăderea tensiunii arteriale, poate duce la simptome mai grave. Acestea includ:

  • Amețeală
  • Greață
  • Leşin
  • Crampe musculare
  • Dureri
  • Transpirație abundentă
  • Oboseală
  • Piele rece, palidă și umedă

Dacă tensiunea arterială scade prea mult, riscul de atacuri de cord crește.

De ce reacționează corpurile noastre în acest fel?

Corpurile noastre se străduiesc să mențină o temperatură de bază de aproximativ 37 de grade Celsius, indiferent dacă suntem într-o furtună de zăpadă sau într-un val de căldură.

Dar, pe măsură ce vremea devine mai caldă, corpul trebuie să muncească mai mult pentru a-și menține temperatura de bază scăzută.

Cum ne putem proteja?

Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) au câteva sfaturi:

  • Purtați îmbrăcăminte adecvată, ușoară și largă
  • Rămâneți într-un loc cu aer condiționat cât mai mult timp posibil
  • Limitați activitatea în aer liber
  • Beți multe lichide și evită să consumi alcool
  • Încercați să rămâneți cât mai mult timp la umbră, utilizați protecție solară și acoperiți-vă capul
  • Nu lăsați pe nimeni, în special bebeluși, copii mici și animale, într-un vehicul încuiat

Cum pot dormi bine?

Utilizați cearșafuri subțiri, răciți-vă șosetele în frigider înainte de a le încălța și respectați rutina obișnuită de culcare, spun experții.

Cum îi ajutăm pe ceilalți?

Experții au dat câteva și câteva sfaturi pentru a-i putea ajuta pe ceilalți atunci când vedem că le este rău din cauza căldurii:

  • Mutați persoanele afectate într-un loc răcoros
  • Încercați să-i răcoriți pe oameni pulverizându-le apă pe piele
  • Oferiți-le multă apă

Specialiștii avertizează că dacă aceste persoane nu își revin în 30 de minute să apeleze de urgență autoritățile.

Cine este mai expus?

Vârsta înaintată sau unele afecțiuni pe termen lung, cum ar fi bolile de inimă, 

Diabetul poate face ca organismul să piardă apă mai repede, iar unele complicații ale bolii pot modifica vasele de sânge și capacitatea de a transpira.

Copiii pot fi și ei mai vulnerabili. Bolile cerebrale, cum ar fi demența, pot, de asemenea, să-i afecteze pe oameni.

Persoanele fără adăpost vor fi, de asemenea, mai expuse la soare. Cei care locuiesc în apartamentele de la ultimul etaj se vor confrunta, de asemenea, cu temperaturi mai ridicate.

Ce efecte au medicamentele în această perioadă?

Da, dar oamenii ar trebui să continue să-și ia medicamentele în mod normal și trebuie să depună mai mult efort pentru a se răcori și a se hidrata.
Diureticele cresc cantitatea de apă pe care organismul o pierde. Acestea sunt luate pe scară largă, inclusiv pentru insuficiență cardiacă. La temperaturi ridicate, acestea cresc pericolele de deshidratare și dezechilibre ale mineralelor cheie din organism.

Antihipertensivele, care scad tensiunea arterială, se pot combina cu vasele de sânge care se dilată pentru a face față căldurii și pentru a provoca scăderi periculoase ale tensiunii arteriale.

Unele medicamente pentru epilepsie și Parkinson pot bloca transpirația și pot pune în dificultate organismul.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Peste 200.000 de bucureșteni nu au instalate încă astfel de aparate

Protest în școlile din Focșani. Elevii sunt îndemnați să vină cu pături și mănuși la ore: „Căldura nu este o materie opțională”

Cum arată viața la bloc, într-un oraș în care oamenii se încălzesc și astăzi cu sobe pe lemne. „Este un chin”

România, pe lista țărilor unde s-au înregistrat morți din cauza evenimentelor meteo extreme amplificate de schimbările climatice

Partenerii noștri