Bebeluși ținuți în viață de donații, nu de stat. Anual mor 10.000 de prematuri care nu au noroc să beneficieze de incubatoare
Jumătate dintre copiii care se nasc prematur în România mor din cauza lipsurilor din spitale. Maternităţile nu au echipamente care să îi ţină în viaţă, deşi Ministerul Sănătăţii promite, de ani buni, că va cumpăra incubatoare şi sisteme de monitorizare. Nu a reuşit până acum, iar multe secţii pentru prematuri sunt dotate din fondurile strânse de organizaţiile nonguvernamentale.
Adolescent de 14 ani, descoperit în trafic după ce a condus 70 de kilometri cu fratele său în vârstă de 10 ani pe scaunul din dreapta
Vânătoarea de cadouri în prag de sărbători. Cum să eviți jucăriile care pot pune în pericol siguranța copilului tău
„O masă caldă”, contaminată cu listeria. Concluzie în cazul copiilor din Mehedinți, ajunși la spital cu toxinfecție alimentară
Ce au mâncat copiii din Mehedinți care au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară
VIDEO. Scene șocante pe autostradă: Doi copii au fost proiectați din mașină, în mijlocul traficului, după un accident
Nepoata lui Belousov își imploră unchiul să nu mai ucidă copii ucraineni
Rafila, despre răniții de la Botoșani
28% dintre gravidele din România consumă alcool, bebelușii se nasc în sevraj
Caz șocant în Drobeta-Turnu Severin
O fetiță s-a născut la 29 de săptămâni cu o greutate de 900 de grame şi 35 de centimetri.
Valentina este una dintre mamele care a născut înainte de termen. A avut noroc că fetiţa ei a venit pe lume într-un spital dotat cu incubatoare şi trăieşte.
Valentina: Atâta timp cât am stat în spital am văzut şi copii micuţi ca ea , care din păcate, au pierdut lupta cu viaţa. Mi se pare foarte trist pentru că în România anului 2018 contează unde naşti, în ce oraş, contează dacă ai norocul să găseşti o maternitate dotată corespunzător.
Când viaţa unui copil depinde de noroc, părinţii plâng. Rata mortalităţii la copiii prematuri este dublă în România faţă de media europeană.
Mihaela Brazdeş, jurnalist Digi24: Anual se nasc 20 de mii de copii prematur, însă jumătate dintre ei mor. Cauza principală este reprezentată de locurile insuficiente. Sunt doar 250 de locuri la terapie intensivă, în toată ţara, iar numărul ar trebui să fie dublu.
Nu de puţine ori, medicii sunt nevoiţi să facă echilibristică între viaţă şi moarte cu copiii prematuri. Totul depinde de un incubator...
Chadi Muheidli, medic specialist obstetrică-ginecologie: Am avut situaţii când trebuia să nască pacienta, copilul nu era foarte prematur, era la 35 de săptămâni, şi în principiu, nu ar fi avut nevoie de intubaţie, dar, când naşti un copil prematur trebuie să ai disponibil un ventilator şi un incubator, şi nu era disponibil niciunul. A trebuit să o trimit la alt spital.
Ministerul Sănătăţii promitea în anul 2016 că va dota cu incubatoare 140 de maternităţi. În loc de realizări, oficialii lungesc termenul şi dau vina pe birocraţie.
Tiberius Brădăţan, subsecretar de stat Ministerul Sănătăţii: Birocraţia e cea care încetineşte de multe ori nişte programe ambiţioase, nişte programe foarte serioase. Noi ne aşteptăm ca la începutul anului viitor să ajungă şi incubatoarele respective.
Ce nu face statul, reuşeşte de şapte ani încoace organizaţia „Salvaţi Copiii”. 37 de maternităţi vor fi dotate în următoarele trei luni cu echipamente vitale pentru supravieţuirea copiilor născuţi prematur. Banii, aproape un milion de euro, au fost adunaţi din donaţii.
Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv „Salvaţi Copiii”: 122 de echipamente foarte moderne, de ultimă generaţie. Incubatoare, ventilatoare neonatale, monitoare funcţii vitale, ecografe, masă de operaţie chirurgicală, mese de reanimare, pulsoximetre, injectomaste. Tot ceea ce şefii secţiilor de neonatologie sau şefii de maternităţi ne-au spus că este util.
Până la finalul anului, organizaţia neguvernamentală „Salvaţi Copiii” va bifa 88 de maternităţi cărora le-a asigurat echipamente speciale pentru bebeluşi născuţi înainte de termen. Peste 500 de echipamente au fost cumpărare şi au ajutat la salvarea a peste 40 de mii de copii.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News