Live

S-au adunat 7,4 miliarde de euro la teledonul UE pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19. România, la coada contribuitorilor

Data publicării:

România se numără printre statele care au donat cel mai puțin pentru teledonul internațional găzduit de Comisia Europeană care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru descoperirea unui vaccin împotriva COVID-19. Țara noastră a contribuit cu doar 200.000 de euro, în timp ce vecinii sârbi și maghiari au donat 2 milioane de euro, respectiv 750.000 de euro. Singurele țări cu contribuții mai mici decât cea a României au fost Bulgaria, Letonia și Estonia, fiecare cu câte 100.000 de euro. 

„Am reușit să ne unim împotriva coronavirusului! Pandemia afectează toate țările din lume. A adus tristețe, durere și suferință pentru milioane de oameni. A pus o tensiune imensă asupra sistemelor de sănătate și de bunăstare, dar a reușit să scoată la iveală și ce este mai bun în omenire.

Luni, în 4 mai, guvernele din toată lumea s-au alăturat organizațiilor de sănătate și partenerilor lor pentru a contribui la un angajament mondial care se va termina la sfârșitul lunii.

Noi, la Comisia European, n-eam angajat să mobilizăm 1,4 miliarde de euro pentru un răspuns global la criză. Împreună, am strâns 7,4 miliarde de euro în fonduri pentru dezvoltarea diagnosticării, tratamentelor și unui vaccin și pentru a le face accesibile pentru toți oamenii din lume. Iar acesta este doar începutul.

După guverne, societatea civilă și oamenii de peste tot în lume trebuie să se alăture într-o mobilizare globală a speranței și hotărârii. Aceasta este adevărata putere a unității și umanității.

Lumea este unită împotriva coronavirusului și lumea va câștiga!”, a transmis Comisia Europeană într-o postare pe Facebook.

Prin teledonul internațional găzduit de Comisia Europeană care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru descoperirea unui vaccin împotriva COVID-19 s-a reușit obținerea a 7,5 miliarde de euro. Teledonul a fost deschis statelor, organizaţiilor, filantropilor, dar şi celebrităţilor din lumea întreagă. Madonna s-a numărat printre acestea și a avut o contribuție semnificativă.

Statele europene se numără, în medie, printre cele mai mari contributoare: Franța a donat 1,5 miliarde de euro, în timp ce Regatul Unit și Germania au donat 547 de milioane, respectiv 525. Și în vecinătatea României, sumele donate au fost consistente - Serbia a donat 2 milioane de euro, Grecia 3 milioane de euro, Croația 1 milion de euro, iar Ungaria 750.000 de euro. România se numără printre codași, împreună cu Bulgaria (100.000 de euro), Letonia (100.000 de euro) și Estonia (100.000 de euro).

Și din Asia au venit donații foarte consistente - Japonia contribuie cu 762 de milioane de euro, în timp ce Coreea de Sud și China trimit fiecare câte 46 de milioane de euro. 

Mesajul transmis de România

„Această pandemie la nivel global este o provocare pentru omenire care aduce schimbări semnificative în stilul nostru de viață.

Bunăstarea cetățenilor noștri a fost afectată din punct de vedere economic, legăturile sociale au fost afectate și prioritățile noastre politice au fost adaptate.

Forța acestei pandemii ne-a învățat o lecție importantă. Coordonarea și solidaritatea dintre noi sunt esențiale. Nu există o altă opțiune în această criză pe termen mediu sau lung decât să lucrăm împreună și să susținem experții medicali cât de mult putem.

Avem o responsabilitate morală să facem toate eforturile pentru a asigura atât un vaccin, cât și un antidot la acest virus, pentru a împiedica noi decese. Cercetarea este cheia pentru a dezvolta tratamente adecvate și vaccinuri. Dar coordonarea este foarte importantă dacă dorim să obținem toate acestea și rezultate pe termen lung.

În acest sens, salutăm înființarea platformei pentru parteneriat și cooperare între diverse state și organizații care vor asigura expertiză medicală. Trebuie să ne asigurăm că accesul la un vaccin și la tratamente este disponibil pentru întreaga lume. Nicio țară și niciun cetățean nu trebuie să creadă sau să simtă că trece singur prin această criză.

România înțelege pe deplin importanța acestui principiu și sunt bucuros să anunț că ne alăturăm inițiativei. Contribuția noastră financiară este o sumă în valoare de 200.000 de euro. Rămânem uniți”, a spus ministrul Sănătății Nelu Tătaru, într-un mesaj în limba engleză. 

SUA refuză să doneze, dar se laudă că „se află în fruntea tuturor acestor eforturi internaţionale”

SUA, absente de la teledonul mondial organizat luni de Uniunea Europeană pentru a finanţa descoperirea unui vaccin împotriva noului coronavirus, au minimalizat această iniţiativă, calificând-o drept o conferinţă „printre atâtea altele” şi şi-au exprimat hotărârea de a acţiona singure.

„În calitate de lider mondial în ajutorul străin împotriva COVID-19, salutăm eforturile UE de a atrage promisiuni de contribuţii suplimentare pentru a combate această pandemie”, a declarat presei un înalt reprezentant al administraţiei Donald Trump. „Numeroase programe şi organizaţii care vor fi susţinute în cadrul acestei conferinţe a donatorilor de fonduri primesc deja finanţări şi o susţinere foarte semnificative din partea statului şi a sectorului privat americane”, a adăugat el.

Întrebat în mai multe rânduri despre motivele absenţei Washingtonului de la această conferinţă, acest responsabil a evitat constant întrebarea, în cele din urmă minimalizând iniţiativa europeană. „Susţinem acest efort de finanţare al UE, este un efort de finanţarea printre atâtea altele care sunt în curs”, a spus el.

Responsabilul citat a preferat să insiste asupra rolului jucat de americani. „SUA sunt cu adevărat în fruntea tuturor acestor eforturi internaţionale”, în calitate de „cel mai important donator din lume în domeniile sănătăţii şi umanitar”, a spus el. Oficialul a dat asigurări că preşedintele Trump, care nu-şi ascunde lipsa de apetit pentru iniţiativele multilaterale, se află în prima linie a coordonării internaţionale împotriva epidemiei.

Editor: A. D. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Partenerii noștri