Live

România iese din starea de alertă. Rafila: „Toate restricțiile vor fi ridicate. Masca nu mai e obligatorie nici în spațiile închise”

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul sănătății, Alexandru Rafila. Foto: Inquam Photos / George Călin

Starea de alertă din România va înceta de miercuri, de la miezul nopții, astfel că măsurile restrictive vor fi eliminate, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Potrivit acestuia, masca de protecție nu va mai fi obligatorie, nici în spațiile interioare, nici în exterior, operatorii economici vor funcționa fără restricții de oră sau capacitate, se renunță la formularul PLF și, de asemenea, certificatul digital COVID nu va mai fi solicitat la intrarea în România.

Principalele declarații ale ministrului Alexandru Rafila: 

„Faptul că Guvernul a hotărât ridicarea stării de alertă se ajunge într-o situație nouă, în care toate restricțiile vor fi ridicate. Voi face și recomandări profesionale, astfel încât impactul măsurilor să nu se soldeze cu o creștere a numărului de cazuri.

Prudența și responsabilitatea individuală trebuie să fie principalele atribute ale perioadei următoare”, a afirmat Alexandru Rafila.

Odată cu încetarea stării de alertă:

  • Utilizarea măștii în spațiile exterioare și în spațiile interioare nu va mai fi obligatorie, dar va fi necesară;
  • Nu vor exista limite privind accesul în diverse spații publice, precum spații comerciale, instituții de alimentație publică, instituții publice;
  • Nu vor mai exista limite în privința orarului;
  • Certificatul PLF de localizare a călătorilor nu va mai fi solicitat;
  • La intrarea în țară nu va mai fi solicitat certificatul electronic COVID;

„Recomandăm cetățenilor, apropo de călătoriile în străinătate, pentru că marea majoritate a țărilor europene păstrează acest certificat la intrarea în fiecare stat membru, să consulte condițiile de călătorie. Noi suntem pregătiți și păstrăm partea de legislație care permite emiterea acestui certificat electronic”, a anunțat ministrul Sănătății.

Totuși, Rafila a subliniat că ministerul va recomanda „cu tărie” mai multe măsuri, chiar dacă acestea nu vor mai fi obligatorii.

Măsurile recomandate în continuare:

  • Purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare, în grădinițe, școli, universități;
  • Evitarea spațiilor aglomerate fie că sunt închise sau deschise;
  • Spălatul mâinilor, utilizarea unui antiseptic;
  • Mijloacele de transport în comun și unitățile de interes public trebuie curățate și dezinfectate periodic;
  • Persoanele care au simptome – testare, prezentare la medic, la centrul de evaluare;
  • Măsurile fac parte din pachetul de responsabilitate individuală.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Anunțul lui Ciolacu privind retragerea de la negocieri i-a luat prin surprindere pe membrii PSD. Rafila: „Nu știu despre ce este vorba”

Alexandru Rafila, despre boala X: „Niciun fel de motiv să speriem populaţia din România”

Beatrice Mahler: Boala X nu este un joc şi nici o glumă. 71 de decese din mai puţin de 500 de cazuri. Rafila are alte priorităţi

Reacția ministrului Sănătății după moartea băiatului de 16 ani la camera de gardă a Spitalului din Târgu-Jiu

Partenerii noștri