Live

România are cea mai mare rată a deceselor COVID din UE, raportate la populație. Explicațiile lui Alexandru Rafila

Data actualizării: Data publicării:
Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

România este țara cu cea mai mare rată a deceselor provocate de COVID-19, din Uniunea Europeană, de 3,1 la 100.000 de locuitori, potrivit unui raport al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC). Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a explicat la Digi24 cauzele acestui număr mare de decese, raportat la populație.

Raportul ECDC prezintă situația din ultimele două săptămâni, dar Roâmânia este pe primul loc de aproximativ o lună și jumătate, a spus Rafila.

„Este preocupant, pentru că, după România, urmează la distanță apreciabilă Bulgaria, cu 1,5 decese la 100.000 de locuitori, după care toate țările au o cifră mai mică de 1, unele chiar extrem de mică. Asta demonstrează că pacienții din România care fac infecția cu coronavirus în această perioadă sunt, destul de mulți, din categoia persoanelor cu comorbidități, care sunt dispuse la forme mai grave, cu complicații, și din păcate se ajunge și la deces”, a spus Rafila.

„E un indicator al capacității sistemului de sănătate de a trata aceste cazuri de infecție cu coronavirus într-o țară din Uniunea Europeană. Avem capacitatea să tratăm acești pacienți, dar nu cu succes. Dar cauza nu putem s-o stabilim în acest moment”, a adăugat el.

„Poate fi vorba de o afectare mai mare la pacienții cu comorbidități sau poate fi vorba despre unele unități sanitare care nu reușesc să trateze toți pacienții sau există unele disfuncționalități”, a precizat Rafila.

Medicul mai arată că, pe baza statisticilor ECDC, se vede că România s-a aflat într-o creștere accelerată a numărului de cazuri, alături de Bulgaria, în ultima lună.

„Noi ne-am stabilizat undeva la 85 de cazuri la suta de mii de locuitori, Bulgaria, cu care mergeam umăr la umăr, a reușit să reducă numărul de cazuri la sub 30. Demonstrează că se poate și într-o țară cu un nivel de dezvoltare comparabil cu cel al României să reducă povara bolii și să intre într-o zonă mai confortabilă din punct de vedere al solicitării sistemului de sănătate. Noi în continuare avem un sistem de sănătate sub presiune”, a spus Rafila.

Pe de altă parte, adaugă el, au fost și țări în care evoluția cazurilor a fost „fulminantă”, cum este Spania, care a ajuns la peste 200 de cazuri la 100.000 de locuitori.

„Dar mortalitatea, raportată la numărul populației, este un indicator care trebuie luat în considerare și cred că acolo ar putea fi aduse unele îmbunătățiri”, a spus Rafila, arătând că unele spitale sunt suprasolicitate, iar unitățile de terapie intensivă din unele localități sunt sub presiune.

„Bănuiesc că astfel de suprasolicitări – și ale persoalului medical, sunt oameni care lucrează acolo de mult timp, fără concedii, sub presiune foarte mare – și atunci trebuie să găsim o soluție astfel încât să repartizăm această povară și în alte zone, care sunt mai puțin afectate în acest moment. Asta este opinia mea, bineînțeles”, a spus Rafila.

Editor web: Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Anunțul lui Ciolacu privind retragerea de la negocieri i-a luat prin surprindere pe membrii PSD. Rafila: „Nu știu despre ce este vorba”

Alexandru Rafila, despre boala X: „Niciun fel de motiv să speriem populaţia din România”

Beatrice Mahler: Boala X nu este un joc şi nici o glumă. 71 de decese din mai puţin de 500 de cazuri. Rafila are alte priorităţi

Partenerii noștri