Video Reuters: Firmele funerare din România se luptă să țină pasul cu valul 4 al pandemiei. Patron: Cererea de sicrie a crescut cu 50%
Pe măsură ce numărul de decese provocate de COVID crește în România, Sebastian Cocoș, patronul unei firme de servicii funerare din Ploiești, face față tot mai greu cererii de sicrie, arată agenția Reuters într-o relatare despre situația pandemică din România.
Rafila: Valul 7 al pandemiei, posibil la toamnă
Ce e nou în valul 6 al pandemiei
Cum am putea scăpa de pandemie?
Ar putea aduce varianta Omicron sfârșitul pandemiei?
O tânără cu COVID a murit acasă, pentru că nu a găsit loc la ATI
Spitalul Universitar București, sufocat de numărul mare de pacienți: „E groaznic, e groaznic ce e aici”
Discuții antivaccin la ușa morgilor
Moartea primarului antivaccinist i-a convins să se imunizeze
Un preot nevaccinat și soția lui au murit de COVID
„Sunt familii care și-au îngropat patru membri în două săptămâni și nu e de ușor deloc”, a declarat Sebastian Cocoș, care este și președinteșe unei asociații profesionale la nivel național, pentru Reuters.
Activitatea firmelor de profil a crescut cu 50%, a mai spus el, în condițiile în care, în luna octombrie, COVID a omorât un om la fiecare cinci minute, iar rata vaccinării este foarte scăzută.
Sebastian Cocoș are și un sfat pentru cei nevaccinați: „Le recomand tuturor să se vaccineze, altfel ajung pe mâna noastră”.
În vreme ce rata de vaccinare în rândul adulților din UE este de 74%, România a ajuns abia la 36%, a doua cea mai scăzută rată după cea a Bulgariei. Acest lucru reflectă neîncrederea istorică a românilor în instituțiile statului, dar și infrastructura subdezvoltată din mediul rural și lipsa de educație privind vaccinarea, scrie Reuters, făcând trimitere și la figurile publice - parlamentari, preoți, chiar medici - care îndeamnă la nevaccinare.
„La felul în care populația respinge vaccinarea, al patrulea val al pandemiei era predictibil”, a declarat Andi Nodit, directorul spitalului de urgență Bagdasar-Arseni din București, potrivit Reuters.
Marți, România a raportat 18.863 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare număr de infectări de la începutul pandemie. De asemenea, un record negativ a fost înregistrat și în ceea ce privește decesele: autoritățile au raportat 574 de morți. La ATI erau 1.805 pacienți în stare gravă.
Aproape 13% din totalul celor peste 42.000 de decese de la începutul pandemiei s-au produs în luna octombrie.
„Gravitatea situației din camerele de gardă și din spitale este dincolo de ce pot exprima cuvintele”, a mai spus Andi Nodit.
Președintele Klaus Iohannis a convocat o ședință la Palatul Cotroceni la care vor participa responsabilii guvernamentali, pentru a găsi soluții la criza Covid din România.
La întâlnire participă premierul Florin Cîțu, ministrul sănătății Attila Cseke, ministrul de interne Lucian Bode, șeful DSU Raed Arafat, directoarea Centrului Național de Supaveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, Adriana Pistol, și coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News