Live

Repoziționare: Sistemele Patriot, plătite în avans, cu banii alocați pentru corvete. Ce se întâmplă cu navele de luptă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / George Călin

Sistemele Patriot vor fi plătite cu banii care au rămas necheltuiți pentru corvete și bateriile de coastă, a anunțat, marți, la Deveselu, Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, potrivit Mediafax.

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a declarat, marți, la Deveselu, că sistemul Patriot va fi plătit în avans.

„Anul acesta avem toate premisele să încheiem pe 2%. La sfârșitul săptămânii trecute a fost blocată ultima tranșă de bani pe care o vom folosi să plătim, în avans, sistemele Patriot. Facem acest lucru deoarece banii care erau alocați pentru corvete și bateriile de coastă, nefiind cheltuiți, am cosiderat că pot fi utilizați în acest fel, astfel încât să putem să eliberăm un pic presiunea de pe buget anul viitor și, în funcție de cum se finalizează procesele din instanță ale programului de corvete și reluarea procesului la rachetele de coastă, acestea să poată fi demarate”, a spus Nicolae Ciucă.

Ministrul Apărării: Putem să facem o translație a tot ceea ce înseamnă nevoile noastre din industria de apărare

Acesta speră că și anul viitor Apărarea va avea alocat tot 2% din buget.

„Din discuțiile pe care le-am avut cu premierul și cu ministrul Finanțelor, avem toate garanțiile că de anul viitor vom avea alocat 2 la sută din buget pentru apărare. Ca atare, chiar săptămâna trecută, împreună cu ministrul Economiei am avut o privire asupra a tot ceea ce înseamnă planurile de înzestrare ale Armatei Române și putem să facem o translație a tot ceea ce înseamnă nevoile noastre din industria de apărare pe un plan similar, pe termen mediu, în industria de apărare română”, a mai spus ministrul Apărării.

Nicolae Ciucă a participat, marți, la Baza Militară de la Deveselu, la o întâlnire cu ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, și cu alți 25 de ambasadori și atașați militari ai Apărării Ambasadelor NATO din România.

Unul dintre participanți a cerut anularea licitaţiei pentru corvete

Francezii de la Naval Group au câştigat licitația şi ar trebui să construiască navele de luptă pentru Armata Română. Concurenţa nu s-a împăcat însă cu ideea.

Olandezii de la Damen au dat ministerul în judecată și cer anularea rezultatului, pe motiv că francezii ar fi colaborat în mod ilegal cu a treia companie înscrisă în concurs.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicolae Ciucă, după anularea prezidențialelor: Să dăm dovadă de calm, unitate și maturitate. Apel către forțele politice responsabile

Germania va amplasa lansatoare antiaeriene Patriot în Polonia. Care este motivul

Olanda va transfera trei lansatoare Patriot către Ucraina

Nicolae Ciucă a demisionat de la șefia PNL. Toată conducerea partidului pleacă. Ilie Bolojan devine președinte interimar

Partenerii noștri