Live

REPORTAJ cu camera ascunsă. În marile magazine nu se ia temperatura, de frică: Este obligatoriu, ni s-a spus de sus, dar deocamdată, nu

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Măsurarea temperaturii la intrarea în magazine este tot obligatorie. Însă nu prea se aplică, deși autoritățile au reamintit-o chiar acum două zile. Jurnaliștii Digi24 au verificat zece mari centre comerciale din București. Doar în trei dintre ele clienților le era măsurată temperatura.

Salut! Ne iei temperatura?

Nu, nu! Puteți să mergeți!

Putem să mergem așa?

La intrarea într-unul dintre hipermarketuri, stă un angajat care are tot ce este necesar pentru a face triajul celor care intră în magazin - termometru, spirt, materiale pentru igienizare - dar chiar și așa fiecare poate intra în voie.
Câteva sute de persoane roiesc printre raione. Cei mai mulți dintre ei poarta mască de protecție.

Aceeași situație la un alt mare centru comercial, unde se intră fără a se face triajul și fără a fi întrebați clienții dacă au mască.

Dialog între jurnalistul Digi24 și un angajat al companiei, filmat cu camera ascunsă

Reporter: Să trăiți! Bună ziua! Nu se mai face triajul epidemiologic?

Angajat: Nu! Nu se mai face!

Reporter: Nu se mai ia temperatura?

Angajat:Nu se mai ia temperatura!

Reporter: Este ordin de la MS și MAI prin care se specifică în mod clar că suntem în stare de alertă și obligatoriu se face triajul! Obligatoriu!

Angajat: Asta am primit și noi de sus de la conducere și deocamdată, nu! Au fost atâtea incidente la intrare, nu numai aici, unde ni s-a spun, nu sunteți medic, nu aveți dreptul și probabil de asta s-a luat măsura aceasta!

Ca angajații acestui magazin sunt și alții care, în vreme de pandemie au ca scop, prin poziționarea la intrarea în unitate, doar urmărirea celor care nu intenționează să plătească pentru produsele luate. Între timp, în aceste locuri, controlul epidemiologic este suspendat.

În doar trei magazine din 10 vizitate oamenii sunt invitați politicos încă de la intrare să se supună regulilor.

"Este singurul loc în care din momentul intrării am fost întâmpinați de un angajat, ne-a luat temperatura apoi ne-a indicat unde este recipientul cu substanță dezinfectantă. ba mai mult, am mai văzut angajați care le dau indicații clienților despre cum să poarte masca în mod corespunzător", relatează reporterul Digi24.

Oficialii Ministerului Sănătătții și ai Ministerului de Interne au revenit în cursul zilei de marți cu îndemnul ca în această perioadă critică, toate magazinele de mari dimensiuni să facă triajul celor care vin la cumpărături, să se asigure că nu vor intra persoane care au o temperatură de peste 37,3 grade sau fără măști de protecție tocmai pentru a preveni creșterea numărului persoanelor depistate pozitiv la noul coronavirus.

Citiți și:

După scandalul termometrelor, Ministerul Sănătății anunță că măsurarea temperaturii este obligatorie

Redactare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Răzbunare! Ce a făcut Ianis Hagi, imediat după ce a transformat o lovitură de la 11 metri în finala cu Celtic

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

7,6 milioane de cazuri de febră dengue în 90 de țări, inclusiv în Europa. OMS este în alertă: Riscul de răspândire e ridicat

Nu mai e pericol de hepatită C în Egipt. Boala a fost eradicată după zece ani de testări și tratament

Ce scrie pe etichetele produselor lactate e diferit de ce conțin ele de fapt. Concluzii după ce au fost analizate 148 de probe

Tot mai mulți tineri fac cancer. Numărul persoanelor sub 50 de ani diagnosticate a crescut brusc cu 80% (studiu)

Partenerii noștri