Live

Reguli sau recomandări de călătorie în mai multe țări din Europa. Franța solicită certificat sau test Covid negativ

Data actualizării: Data publicării:
Reguli de călătorie în Franța. Foto: Profimedia Images

Oficialii din Spania, Italia, Franţa şi Portugalia au introdus restricții ori au întocmit un set de recomandări în contextul creșterii cazurilor de COVID, al temperaturilor extrem de ridicate și al incendiilor de vegetație. 

În Italia, masca FFP2 este obligatorie dacă intrați în țară cu feribotul, trenul sau autocarul. Nu e însă necesară pentru zborurile înspre sau dinspre Italia. De asemenea, nu trebuie să prezentaţi dovada vaccinării, un test COVID negativ și nici un certificat de recuperare după boală.

Nici în Portugalia continentală, Madeira şi Porto Santo nu sunt necesare aceste documente. În schimb, pentru Insulele Azore este obligatorie vaccinarea completă a turiştilor care doresc să îi treacă pragul. Mai mult, în Portugalia sunt introduse noi restricţii ca urmare a temperaturilor ridicate din ultima perioadă, de peste 40 de grade. Sunt interzise plimbările prin păduri şi drumuri rurale, arderea de deşeuri agricole, defrişarea terenurilor prin ardere sau folosirea artificiilor.

În Franţa în schimb, potrivit MAE, trebuie să prezentaţi certificatul de vaccinare sau vindecare, iar în cazul în care nu sunteți vaccinați complet, aveți nevoie de un test COVID negativ. Dacă a doua doză a fost administrată cu mai mult de nouă luni în urmă, este necesară și doza 3.

Într-o altă destinație preferată de români, Spania, autoritățile au introdus restricţii ca urmare a incendiilor de vegetaţie din ce în ce mai numeroase. Astfel, în mai multe zone din Spania sunt interzise grătarele sau aveţi nevoie de autorizaţie de la poliţie pentru ele. 

În Grecia nu trebuie să prezentați dovada vaccinării, test COVID negativ sau un certificat de recuperare după boală. De asemenea, turiștii care vor să-şi petreacă concediul în statul elen nu au nevoie de formular de localizare. 

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Miliardarul Elon Musk se implică și în alegerile din Europa. Ce a declarat despre partidul de extremă dreaptă din Germania

Partenerii noștri