Live

„Regele satirei” se întoarce la TV. Jon Stewart revine la „Daily Show” într-un an electoral crucial pentru SUA

Data publicării:
La sfârşitul lunii octombrie, emisiunea lui Jon Stewart de pe Apple TV s-a încheiat brusc după două sezoane din cauza dezacordurilor editoriale. Sursa foto: Profimedia Images

Celebrul prezentator TV american Jon Stewart a decis să revină la pupitrul „Daily Show”, o emisiune emblematică de satiră politică pe care a părăsit-o în 2015 şi pe care o va găzdui o dată pe săptămână în acest an electoral crucial în Statele Unite, informează AFP, preluată de Agerpres.

Informaţia a fost confirmată chiar de Jon Stewart pe reţeaua de socializare X, în timp ce contul emisiunii „Daily Show” de pe aceeaşi reţea de socializare a distribuit o fotografie care îl arată pe celebrul prezentator aşezat în spatele pupitrului şi cu picioarele pe biroul din studio.

Necruţător în ironiile sale, amuzant şi cu opinii clare de stânga, Jon Stewart a început să prezinte emisiunea „Daily Show” pe canalul de televiziune Comedy Central în 1999 şi şi-a croit apoi un loc unic în peisajul audiovizualului american, devenind o personalitate influentă la intersecţia dintre politică, jurnalism şi divertisment.

El a predat frâiele acestei emisiuni, care este construită ca o parodie a unui jurnal de ştiri, actorului de comedie şi prezentatorului TV Trevor Noah în anul 2015.

Mulţi dintre cei care au lucrat alături de acest „rege al satirei” politice şi mediatice au ajuns să prezinte ulterior emisiuni concurente proprii, cum ar fi Stephen Colbert şi al său „Late Show” şi John Oliver şi programul său „Last Week Tonight”.

La sfârşitul lunii octombrie, emisiunea lui Jon Stewart de pe Apple TV s-a încheiat brusc după două sezoane din cauza dezacordurilor editoriale dintre prezentatorul american şi grupul Apple.

Revenit la pupitrul „Daily Show”, Jon Stewart va prezenta de acum o emisiune săptămânală, ce va fi difuzată cel mai probabil în serile de luni, potrivit site-ului de specialitate Deadline.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri