Live

Referendumul pentru justiție 2019. Totul despre referendum

Data actualizării: Data publicării:
Stampila de vot. Foto: Agerpres

În data de 26 mai 2019, în această duminică, românii se prezintă la urne, alături de cetățeni din toate statele Uniunii Europene, pentru a vota în cadrul alegerilor europarlamentare 2019. Odată cu  alegerea membrilor pentru viitorul Parlament European, în România va fi organizată și o consultare populară, un referendum pe justiție, convocat la inițiativa președintelui Klaus Iohannis, ca urmare a numeroaselor modificări aduse legislației penale. Aceste modificări legislative au fost criticate, și nu o dată, dur de opoziție, președintele României și societatea civilă. Acestora li s-au alăturat voci puternice din cadrul UE. Ultimul capitol din această saga a declarațiilor a fost scris la începutul lunii mai, atunci când Comisia Europeană, prin vocea prim-vicepreședintelui Frans Timmermans, a amenințat România cu „opțiunea nucleară”.

  • Digi24 TV și Digi24.ro așteaptă de la voi, participanții la votul de duminică, fotografii, video și mărturii în legătură cu modul de desfășurare a alegerilor. Mesajele pot fi trimise pe conturile noastre de Facebook, WhatsApp (0771.100.304) și Twitter și vor fi prezentate în cadrul edițiilor speciale la Digi24 și în materialele realizate de Digi24.ro.

CITEȘTE ȘI: Cu „opțiunea nucleară” pe masă. Cei 3 „răi"din estul UE

Președintele Klaus Iohannis vorbea despre posibilitatea organizării unui referendum pe teme de justiție încă din 2017. Tema a revenit în discuție în 19 martie 2019, atunci când Iohannis declara că este „aproape hotărât” să convoace o consultate populară, organizată în aceeași zi cu alegerile europarlamentare.

„Discuţia a revenit şi nu a revenit întâmplător. Am primit acum nu multe săptămâni o lege spre promulgare care clarifica anumite aspecte juridice şi de europarlamentare, şi de alte alegeri, în care pesediştii introduseseră un paragraf - 'împreună cu alegerile europarlamentare nu se poate organiza nimic altceva', nici alegeri, nici referendum. Mi s-a părut foarte suspect încât am contestat la CCR având ceva în minte pentru ce ar putea urma. CCR mi-a dat dreptate. Acea prevedere este neconstituţională şi, ca atare, am început să analizez împreună cu echipa mea de la Cotroceni cum ar fi dacă aş convoca un referendum fix pentru data alegerilor europarlamentare”, explica, în martie, Klaus Iohannis.

Au urmat, pe rând, consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentați ai societății civile, reprezentanți din rândul magistraților și partidele politice. La aceste consultări, formațiunile PSD și ALDE au refuzat să participe, anunțul fiind făcut de Călin Popescu Tăriceanu.

Referendumul pentru justiție are loc în data de 26 mai

După finalizarea consultărilor de la Palatul Cotroceni, Iohannis anunța, în 28 martie 2019, decizia finală de a organiza un referendum pe justiție în data de 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare.

CITEȘTE ȘI: Alegeri europarlamentare 2019. Unde votăm pe 26 mai: cum afli la care secție de votare ești arondat 

„Este cert. Voi convoca un referendum pentru data de 26 mai, fiindcă aşa nu se mai poate. PSD continuă asaltul la adresa justiţiei”, declarat președintele României în cadul unei conferințe de presă.

Ce înseamnă referendumul pentru justiție

Referendumul pentru justiție este o consultate populară a românilor convocată de președintele Klaus Iohannis. Un barometru, dacă vreți, al voinței populare, organizat după numeroasele proteste din ultimii doi ani, în care românii au strigat în stradă că vor o țară europeană și renunțarea la schimbările din justiție criticate de Comisia de la Veneția și mai toți marii actori politici din Europa.

Într-o scrisoare trimisă conducerii Parlamentului României, Klaus Iohannis explica la rândul lui necesitatea organizării referendumului pe justiție, cerut, de altfel, și de românii care au ieșit la cele mai ample mișcări de stradă de la Revoluție încoace: „În temeiul dispoziţiilor art. 90 din Constituţie, precum şi ale art. 2 şi art. 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarele probleme de interes naţional: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie; interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problemele sus-menţionate”.

Care sunt întrebările la care trebuie să răspunzi la referendum

La decizia președintelui Klaus Iohannis, pe cele două buletine de vot pe care le vor primii românii duminică la urne vor fi tipărite două întrebări, la care cetățenii trebuie să răspundă simplu, prin „da” sau „nu”.

CITEȘTE ȘI: Referendum justiție, 26 mai. Ce acte sunt necesare ca să poți vota 

Cele două întrebări din cadrul referendumului pentru justiție sunt:

  1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
  2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

Atenție, însă! La intrarea în secția de votare, românii vor primi trei buletine de vot, care vor fi introduse în trei urne diferite: două pentru referendum și unul pentru alegerile europarlamentare. Introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea destinată, nu atrage nulitatea acesteia, a precizat Biroul Electoral Central. Aici puteți vedea modelul buletinului de vot pentru alegerile europarlamentare 2019.

Ce buget a fost alocat pentru referendumul pentru justiție 2019

Bugetul consumat pentru organizarea referendumului pentru justiție 2019 a fost de 350.000 de euro. Această sumă a fost folosită pentru printarea celor două buletine de vot pe care le vor primi, duminică, românii în secțiile de votare.

De ce această sumă? Restul infrastructurii de vot, și includem aici de la organizarea secțiilor de votare, la onorariul celor care vor asigura desfășurarea în condiții normale a acestui proces democratic, a fost oricum creată pentru a servi alegerilor europarlamentare pe care România are obligația să le organizeze în 2019, ca stat membru al Uniunii Europene.

Sondaj referendum pentru justiție: cum ar putea vota românii duminică

Potrivit unui sondaj INSCOP publicat de euractiv.ro la data de 13 mai 2019, 39,2% dintre românii intervievați au declarat că vor merge la urne. Pragul pentru ca referendumul să fie validat este de 30% dintre românii cu drept la vot.

Comparativ, într-un alt sondaj dat publicității în luna martie 2019 doar 26,9% dintre românii întrebați și-au anunțat prezența la vot în mod clar. Atunci, însă, organizarea unui referendum pe justiție odată cu alegerile europarlamentare nu fusese decisă încă.

Într-un sondaj făcut pe pagina oficială de Facebook a Digi24 și la care au răspuns în jur de 46.700 de oameni, 94% dintre aceștia au votat „da”, în timp ce doar 4% au răspuns „nu”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

DNA, solicitare către AEP. Procurorii au cerut listele de candidați la europarlamentare ale partidului lui Șoșoacă

Nicolae Ciucă spune că PNL lua un scor mai mare la alegerile din 9 iunie dacă nu avea alianță cu PSD

Înțelegere înaintea summitului pentru funcțiile de top în UE. Acord pentru realegerea Ursulei von der Leyen la conducerea CE (surse)

Analiză după alegerile europarlamentare. Lecția politică predată de cetățenii UE. Cercetător: "Liderii învață din greșelile anterioare"

Partenerii noștri