Live

Primul convoi cu tehnică militară americană va ajunge în Bucureşti la 1 noaptea. Armata a făcut public traseul

Data actualizării: Data publicării:
Primul convoi cu tehnică militară americană va ajunge în Bucureşti la 1 noaptea. FOTO: Facebook MApN

Convoaiele militare americane vor staționa în zona Râmnicu Vâlcea și vor porni la noapte spre Baza de la Mihail Kogălniceanu. Armata a dat publicității traseul pe care îl vor parcurge trailerele cu tehnică militară. Primii americani vor ajunge la destinație, la Baza Militară Mihail Kogălniceanu, vineri dimineață.

Prima coloană de trailere cu tehnică militară americană va ajunge la Bucureşti în jurul orei 1,00, în noaptea de joi spre vineri, arată un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

MApN precizează că autotrailerele cu echipament militar vor forma două coloane separate. Prima coloană, de aproximativ 18 trailere, a plecat din Sibiu, în jurul 10,45, spre Râmnicu Vâlcea.

Persoanele care operează aceste vehicule trebuie să se odihnească timp de 9 ore, conform regulilor de transport europene, care prevăd perioade obligatorii de odihnă pentru şoferi. Plecarea din Râmnicu Vâlcea va fi la aproximativ ora 22,00, joi seară.

De asemenea, traseul prin Bucureşti este prevăzut pe A1, Centura Nord, A2, iar ora estimată pentru ajungerea la Bucureşti a primei coloane este 1,00, în dimineaţa zilei de vineri.

MApN transmite că, potrivit estimărilor, prima coloană poate ajunge la Mihail Kogălniceanu vineri, între orele 5 şi 6 dimineaţa, potrivit Agerpres.

A doua coloană se va pune în mişcare de la Nădlac vineri, în cursul dimineţii, pe acelaşi traseu. Cel mai probabil, a doua coloană va ajunge la Mihail Kogălniceanu vineri seară.

Primele elemente de tehnică militară ale detaşamentului SUA care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar au intrat în România miercuri seară, pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad.

Autovehiculele din compunerea coloanei, însoţite de autospeciale ale Poliţiei Militare se deplasează pe ruta Arad - Deva - Sibiu - Râmnicu Vâlcea - Piteşti - Bucureşti - Mihail Kogălniceanu, potrivit MApN.

Reprezentanţii ministerului precizează că, pentru o bună desfăşurare a traficului, Poliţia Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricţii rutiere.

TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acţiona cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialităţi din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc).

Pentagonul a transmis săptămâna trecută că 1.000 de militari americani vor fi repoziţionaţi din Germania în România. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri