Live

Primul centru de vaccinare drive-thru din țară. Oamenii au așteptat cu orele să fie vaccinați direct prin geamul mașinii GALERIE FOTO

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Agerpres

Sâmbătă dimineaţă s-a deschis la Deva, în parcarea celui mai mare mall din oraș, primul centru din țară unde oamenii se pot vaccina în sistem „drive-thru”, direct din maşină. Zeci de mașini s-au așezat la coadă, unele cu câteva ore înainte de deschiderea centrului, pentru pentru vaccin. O parte dintre doritori au venit din localităţile sau judeţele învecinate.

Toate etapele procesului de vaccinare, de la triajul celor prezenţi până la monitorizarea post-vaccinare şi eliberarea adeverinţelor de vaccinare, s-au realizat fără ca oamenii să coboare din maşină.

În primele două ore de la deschidere s-au vaccinat peste 200 de persoane, cu serul produs de Pfizer-BioNTech. Organizatorii speră ca numărul acestora să depăşească cel puţin 400, până la sfârşitul zilei, scrie Agerpres, care a realizat un reportaj la fața locului.

„Nu se dă nimeni jos din maşină”

Pentru ca lucrurile să decurgă în ordine, au fost organizate patru fluxuri de vaccinare în care lucrează cinci medici, opt asistente, trei registratori, tineri voluntari de la Crucea Roşie, dar şi poliţişti, angajaţi ai ISU şi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

„Îndemn pe toată lumea să vină să se vaccineze. Nu se dă nimeni jos din maşină. Toată lumea încearcă să stea relaxată, să se vaccineze. Îi aşteptăm pe toţi şi peste trei săptămâni, aici, în parcarea de la Shopping City Deva, pentru rapel. Toată lumea doreşte să treacă peste acest moment de pandemie, toată lumea vrea libertate şi de aceea am numit această acţiune Hunedoara spre libertate. Iată că astăzi s-a mai făcut un pas pe lângă alte acţiuni pe care le-am avut cu centrele fixe şi cu cele mobile din zonele rurale şi zona montană. Fiecare acţiune pune o cărămidă în plus în ceea ce priveşte normalitatea”, a declarat prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian.

Procedura de vaccinare, inclusiv paşii care trebuie parcurşi în cadrul centrului drive-thru, este explicată, cu fotografii, şi pe pagina de Facebook a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara. Tot de acolo se pot descărca formularele care trebuie completate de către cei care doresc să se imunizeze.

„Lumea îşi doreşte să se vaccineze. Am fost nevoiţi să deschidem mai repede pentru că erau oameni veniţi aici de la ora 6,00 dimineaţa, unii veniţi din altSâmbătă dimineaţă s-a deschis la Deva, în parcarea celui mai mare mall din oraș, primul centru din țară unde oamenii se pot vaccina în sistem drive-thru, direct din maşină. Zeci de mașini s-au așezat la coadă, unele cu câteva ore înainte de deschiderea centrului, pentru pentru vaccin. O parte dintre doritori au venit din localităţile sau judeţele învecinate.e judeţe. Probabil că a contat foarte mult că nu mai trebuie să se programeze şi pot să vină direct să se vaccineze. Suntem în etapa a treia, în care oricine poate să se vaccineze. În funcţie de solicitări, vom prelungi programul centrului. Va fi deschis în fiecare zi între orele 10.00 şi 19.00”, a explicat directorul executiv al DSP Hunedoara, Sebastian Mezei.

Un smiley pe parbriz

Oamenii au apreciat acţiunea începută de către autorităţile locale. Mulţi dintre ei susţineau că au încercat să se programeze pe platforma de vaccinare şi că ar mai fi durat ceva vreme până să le vină rândul. Alţii au profitat de oportunitatea de a se imuniza cât mai repede.

Totul începe în zona de triaj, unde, după măsurarea temperaturii şi primirea formularelor, pe parbrizul maşinii este desenată o faţă zâmbitoare. Este semnul care permite angajarea autoturismului spre zona de vaccinare. Odată geamurile maşinii coborâte, cei din interior sunt vaccinaţi în braţ, apoi un voluntar al Crucii Roşii le scrie pe parbriz ora la care li s-a administrat serul. După alte 15 minute petrecute în zona de post-vaccinare, oamenii îşi primesc adeverinţele de vaccinare şi se pot întoarce la activităţile pe care şi le-au propus.

„Este o acţiune foarte bună. Vaccinarea asta trebuia făcută. Noi am încercat să ne programăm, dar nu am reuşit. Aşa, vii aici, te vaccinezi, ai plecat”, spunea unul dintre cei aflaţi la rând.

Într-o altă maşină, o familie de patru persoane aştepta să ajungă în dreptul unuia din locurile de vaccinare. Împreună cu ei, un căţel.

„Am venit cu toţii. Este o acţiune foarte bună. Durează foarte mult programarea. Acum o lună şi jumătate am făcut programare şi eram numărul patru sute şi ceva. Aici e foarte bine, merge repede pentru că sunt multe puncte de vaccinare”, a declarat bărbatul de la volan.

„Sper să vină cât mai mulţi. E mai greu la început cu organizarea, dar ce-i frumos se naşte greu. Am încercat de o lună de zile să mă programez, am urmărit caravane, iar până la urmă a apărut caravana asta şi sunt foarte bucuros", a concluzionat o altă persoană.

Vaccinare doar cu buletinul

Persoanele care doresc să se vaccineze la acest centru din Deva o pot face prezentând actul de identitate, indiferent de localitatea de domiciliu, fără să mai fie nevoie de înscrierea, în prealabil, în platforma naţională.

Chestionarul de triaj şi cel de consimţământ pot fi descărcate de pe site-ul DSP Hunedoara, www.asphd.ro, sau pot fi obţinute la centrul de vaccinare.

Centrul de vaccinare direct din maşină are activitate zilnică, între orele 10.00 şi 19.00.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernatorul statului New York a declarat stare de urgenţă şi dezastru după descoperirea poliomielitei în apele reziduale

Aproape 13.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. Mai puțin de 2.000 au făcut prima doză

Primele vaccinuri pentru copiii peste 5 ani ajung în România din 15 ianuarie

Doar 14.850 de români s-au vaccinat împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore

Partenerii noștri