Live

Prima postare a Elenei Udrea de când a fost arestată preventiv în Bulgaria. Fostul ministrul critică sistemul judiciar din România

Data publicării:
Elena Udrea rămâne în arest în Bulgaria, până la extrădarea sa. Foto: Digi24

Elena Udrea atacă dur sistemul judiciar din România, în prima postare publicată pe rețelele sociale de când a fost arestată preventiv în Bulgaria, în urma cu o lună și jumătate. Udrea consideră că este arestată pe nedrept, și invocă reglementari de procedură care ar fi fost încălcate.

„Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal, că urmare a unei halucinante decizii a ICCJ, prin care mi s-a respins contestaţia în anulare doar MIE dintre toate dosarele similare (Şova, Pop, Niţă, Valcov, Bica, etc), şi mi s-a refuzat doar mie dreptul de a fi rejudecată legal în dosarul Gala Bute. Din motive inexplicabile juridic, 4 din 5 judecători au decis în cazul meu să încalce decizia CCR, care stă la baza tuturor acestor contestaţii, şi să se contrazică cu ceea ce ei înşişi au spus în celelalte cazuri, care toate sunt acum în rejudecare, iar cei implicaţi sunt toţi evident în libertate”, a scris duminică, pe Facebook, Elena Udrea.

Instanta Supremă analizează luni o solicitare a fostului ministru de suspendare a pedepsei de 6 ani de închisoare pe care o are de executat, cerere depusă de apărare, după arestarea acesteia în Bulgaria.

Elena Udrea este în arest în Bulgaria în urma deciziei din 14 aprilie a judecătorilor Curții de Apel de la Sofia. Ei au respins recursul acesteia la decizia de arestare preventivă. Totodată, magistrații bulgari au respins și actele medicale depuse la instanță de avocații Elenei Udrea. Judecătorii au precizat că aceste acte nu indică faptul că rămânerea în arest va accentua problemele medicale pe care ea le are.

Fostul ministru al Turismului are mandat european de arestare, ea fiind prinsă în Bulgaria după ce a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.

În iunie 2018, Elena Udrea a fost condamnată în dosarul “Gala Bute” la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu. La acel moment, ea era în Costa Rica, unde ceruse azil politic. În octombrie 2018, a fost reținută de Interpol în Costa Rica, unde a fost încarcerată.

În decembrie 2018 a fost eliberată, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, care a hotărât că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanţă supremă.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria: Vânt puternic şi ninsori

Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple în câteva săptămâni

Cel mai mare jaf din istoria Bitcoin: Cum au reușit „Crocodilul de pe Wall Street” și soțul ei să fure peste 10 miliarde de dolari

Un bărbat care și-a abandonat soția în Africa în timpul unei vacanțe cu copiii a ajuns după gratii. Avea un plan bine pus la punct

Partenerii noștri