Președintele Băncii Mondiale a venit în prima vizită în România și a discutat cu Klaus Iohannis despre efectele războiului din Ucraina
Președintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, pe președintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpass, la Palatul Cotroceni, a anunțat Administrația Prezidențială. Iohannis și Malpass au discutat despre situația generată de războiul din Ucraina și despre posibila asistență pe care Banca Mondială ar putea să o acorde României.
„Agenda discuțiilor a vizat cu prioritate situația generată de războiul din Ucraina, cu accent pe asistența pe care Banca Mondială ar putea să o acorde autorităților române și țărilor din regiune, în general, în efortul de gestionare a situației refugiaților. De asemenea, a fost discutată nevoia de dezvoltare a parteneriatului dintre Grupul Băncii Mondiale și România, pentru un răspuns cât mai adecvat în raport cu provocările economico-sociale actuale.
Președintele Grupului Băncii Mondiale a subliniat rolul important al României în gestionarea fluxului de refugiați de la granițele țării, inclusiv în privința sprijinului pentru Republica Moldova, și a transmis aprecieri privind modul în care România gestionează situația generată de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei. Astfel, a adus în atenția Președintelui României intenția Băncii Mondiale de a include țara noastră, dar și Republica Moldova, în rândul beneficiarilor sprijinului mobilizat până în prezent de instituția financiară internațională, la nivel global, în contextul războiului din Ucraina.
Președintele României a salutat inițiativa Băncii Mondiale de a sprijini eforturile naționale și a subliniat, totodată, faptul că obiectivul țării noastre este trecerea la un model economic competitiv, sustenabil și incluziv. În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a menționat că prioritățile României vizează utilizarea cât mai eficientă a fondurilor europene, investițiile în dezvoltarea capitalului uman, sprijinirea economiei viitorului și a dezvoltării piețelor, precum și securitatea energetică, care a devenit imperativă în condițiile actuale.
Președintele României a precizat, de asemenea, că transformarea digitală a țării noastre reprezintă, alături de tranziția verde, o parte importantă a agendei de redresare post-pandemică și dezvoltare durabilă a țării, alături de reforme și investiții substanțiale care vizează infrastructura de transport, cea energetică și marile sisteme publice, îndeosebi educația și sănătatea. În acest context, a apreciat impactul pozitiv al asistenței Băncii Mondiale, subliniind, totodată, că este important ca rezultatele să devină vizibile pe măsură ce implementarea reformelor și a investițiilor în sectoarele cheie accelerează.
Președintele Klaus Iohannis a apreciat în mod deosebit sprijinul acordat de Banca Mondială eforturilor naționale de creștere a calității educației, precum și a depășirii provocărilor generate de efectele pandemiei, subliniind importanța atingerii obiectivelor programului România Educată.
În contextul evaluării efectelor economice ale războiului din Ucraina, Președintele României a subliniat necesitatea unor abordări proactive, axate nu doar pe soluționarea temporară a problemelor generate de creșterile de prețuri și criza energetică, ci și pe valorificarea unor oportunități evidente de creștere a securității energetice, alimentare și tehnologice în regiune.
Președintele României a reiterat importanța asistenței oferite de Banca Mondială în implementarea reformelor asumate în Planul Național de Redresare și Reziliență, subliniind oportunitățile oferite prin implementarea reformelor și proiectelor de investiții.
Președintele Klaus Iohannis a discutat cu reprezentanții Băncii Mondiale și pe marginea prognozelor macroeconomice ale instituției financiare, atât la nivel global, cât și pentru România, concluzia fiind aceea că, într-un context global marcat de o tendință generală de încetinire economică, deciziile de politică economică vor avea un rol decisiv în susținerea creșterii economice.
La rândul său, Președintele Grupului Băncii Mondiale a exprimat angajamentul instituției de a sprijini prioritățile de dezvoltare ale României, în acord cu cadrul actual de parteneriat și în virtutea bunei relații de cooperare pe care instituția financiară internațională a avut-o cu România în ultimele trei decenii.
De asemenea, David Malpass a precizat că Banca Mondială va continua să acorde sprijin în raport cu agenda de reforme în domenii precum educația, sănătatea, protecția socială, reforma administrației și companiilor de stat, dar și creșterea securității energetice și a securității alimentare, cu accent pe gestionarea provocărilor generate de schimbările climatice și pe nevoia de creștere a competitivității în economia României”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News