Live

Preşedinta Ungariei vine azi în România. Se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Nicolae Ciucă

Data actualizării: Data publicării:
Klaus Iohannis și Katalin Novák. Foto: presidency.ro

Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, va fi primită astăzi la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis. În timpul vizitei oficiale la București, ea se va întâlni și cu premierul Nicolae Ciucă. Este prima vizită oficială în România a unui șef de stat din Ungaria în ultimii 12 ani. Novak a mai fost anul acesta în țara noastră, dar într-o vizită privată.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita va oferi prilejul unei discuţii aprofundate privind modalităţile de diversificare şi aprofundare ale dialogului bilateral, în continuarea întrevederii din 10 iunie a celor doi înalţi oficiali, în marja Summitului Formatului B9 de la Bucureşti.

De asemenea, vizita are loc în contextul în care anul acesta se împlinesc 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa Secolului XXI (Budapesta, 29 noiembrie 2002), relatează Agerpres.

Administraţia Prezidenţială arată că Iohannis va evidenţia, cu prilejul vizitei, deschiderea părţii române pentru consolidarea dialogului şi cooperării bilaterale cu Ungaria, în vederea promovării de proiecte de interes comun, în beneficiul celor două state şi al cetăţenilor lor, indiferent de etnie.

„Va fi reiterat interesul părţii române pentru o cooperare pragmatică şi orientată spre rezultate concrete, structurată pe baza principiilor şi valorilor incluse în documentele fundamentale ale cooperării bilaterale”, potrivit comunicatului.

Cei doi şefi de stat vor aborda şi situaţia actuală din plan regional, european şi global, ca urmare a agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, urmând a fi analizate implicaţiile pe diverse planuri: securitar, umanitar, economic, al crizei alimentare şi altele. Vor fi abordate şi consecinţele în plan regional, în raport cu state partenere precum Republica Moldova, precizează Administraţia Prezidenţială.

În ceea ce priveşte agenda europeană, preşedinţii României şi Ungariei vor discuta despre extinderea Uniunii Europene şi măsurile coordonate la nivelul Uniunii pentru a răspunde actualei crize din domeniul energiei.

Cei doi demintari vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune.

Și premierul Nicolae Ciucă se va întâlni, la Guvern, cu Katalin Novak. Întrevederea este programată la ora 16.15.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier: „Nu va fi un mandat uşor. România a transmis un mesaj clar”

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Partenerii noștri