Exclusiv Predoiu, despre prinderea lui Cherecheș: „Am plecat cu un handicap de câteva ore. Nu trebuia să ajungem să alergăm după el prin Europa”
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri seară, la Ediția Specială de la Digi24, în legătură cu cazul fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, că polițiștii români au plecat cu un handicap de câteva ore în această urmărire, explicând că în Budapesta se ajungea în urma lui la interval de două, trei ore, iar după aceea intervalul s-a micșorat. Ministrul a mai adăugat că „trebuie să învățăm și din partea mai puțin plăcută a acestui caz”, respectiv faptul că „nu trebuia să ajungem în situația să alergăm după el prin Europa”.
Frici învinse la înălțime: Cum poți învăța să sari cu parașuta de la peste 3.000 de metri altitudine
Predoiu, despre crimele din Constanța
Prima declarație în instanță dată de Cătălin Cherecheș, după extrădare
Cătălin Cherecheș va fi adus azi sub escortă la Rahova
Condițiile în care va sta Cherecheș la Rahova
Cherecheș este în drum spre România
Socrul lui Cătălin Cherecheș spune că îl va aștepta la aeroport
Se schimbă regulile de livrare a pașapoartelor prin curier
Predoiu, despre confruntările dintre fermieri și polițiști
„Detalii tehnice vă pot oferi doar colegii germani. În momentul în care s-a confirmat ieșirea prin punctul de frontieră de la Petea s-a organizat un grup de lucru și s-a luat legătura cu poliția din Ungaria, Austria, Germania, Italia. S-a discutat pe canale de cooperare polițienească și diplomatice. A fost un grup de lucru mai extins. Nu este prima dată când se lucrează într-o astfel de formulă și mă bucur că a dat rezultate. Este, în primul rând, meritul polițiștilor români, germani, maghiari. E un caz care ar trebui să arate și poliției și publicului că în momentul în care se colaborează și se lucrează cu atenție, zi și noapte, cum a fost în acest caz, rezultatul apare fără îndoială”, a declarat Predoiu.
Predoiu spune că operațiunea s-a desfășurat profesionist
Întrebat de ce nu poate da mai multe detalii despre operațiune, ministrul a explicat că „respectă conduita poliției germane”.
„Nu pot spune, pentru că, la rândul meu, trebuie să respect conduita poliției germane și detaliile capturării, deși, în linii mari, le știe toată lumea. Cert e că au fost operațiuni polițienești desfășurate în limita legii, cu respectarea tuturor garanțiilor și pe toate procedurile în vigoare. S-a desfășurat profesionist, dovadă acest rezultat. Asta nu înseamnă că nu trebuie să învățăm și din partea mai puțin plăcută a acestui caz, respectiv faptul că nu trebuia să ajungem în situația să alergăm după el prin Europa”, a mai spus el.
Predoiu a mai explicat care a fost contribuția polițiștilor români în acest caz.
„Toate structurile colaborează, că sunt ale statului, și pun cap la cap toate informațiile de care dispun, se face o analiză, se proiectează posibile evoluții, comportamente și scenarii, după care urmează munca pe teren, identificarea rapidă a imaginilor, deși nu a fost chiar atât de rapidă, că nu a fost simplu să verifice mii de imagini luate din punctele de trecere a frontierei, stabilirea identității, identificarea taximetristului, legătura cu colegii din Budapesta, identificarea locului de unde și-a cumpărat cartelele, operațiuni efectuate de polițiștii maghiari, refacerea traseului și așa mai departe, apoi al doilea taximetrist. Multe de spus au avut polițiștii români de la IGPR, care au fost implicați proactiv, inclusiv în operațiunile care s-au desfășurat pe teritoriul altor state, contribuind cu informații, raționamente, ipoteze, astfel încât să se adopte cea mai bună strategie în teren”, a mai adăugat Cătălin Predoiu.
Predoiu a explicat că polițiștii români au plecat cu un handicap de câteva ore în această urmărire
Ministrul a fost întrebat și cât a durat până când Cătălin Cherecheș a fost localizat.
„A fost localizat în Ungaria, după ce a fost identificată ieșirea din frontieră. Noi am plecat cu un handicap de câteva ore în această urmărire. Deja, în Budapesta se ajungea în urma lui la interval de două, trei ore, după aceea intervalul s-a micșorat. Au fost și două momente operative în care au fost foarte aproape de capturare, dar un cetățean a dat o informație falsă la un moment dat. Foarte inspirată a fost această măsură, pe care au cerut-o polițiștii români celor maghiari, de a interoga taximetristul care s-a întors din Germania și de a vedea unde anume a fost lăsat”, a mai spus ministrul.
Întrebat ce s-a întâmplat la Vama Petea, Predoiu a explicat că el are o opinie formată, care nu este bazată pe o anchetă, pentru că nu s-a finalizat, însă asta l-a făcut să ia o decizie de a dispune un control nu numai la Vama Petea, ci în toată structura teritorială a Inspectoratului de Frontieră care răspunde de regiunea Sighet.
„Aș vrea un control mai extins în toată acea zonă”, a mai precizat ministrul.
Predoiu spune că acest caz nu va avea un impact în ceea ce privește aderarea României la Schengen
A fost adus în discuție și subiectul aderării României la Spațiul Schengen și cum ne-ar putea afecta acest caz.
„Nu va fi nicio problemă. Este un impact zero. Evaluarea cu privire la protecția frontierelor nu se face pe un caz izolat, fie el și de notorietate. Cazuri de trecere a frontierei se întâmplă și în țări membre Schengen. Evaluarea se face pe fluxuri mari de migrații și pe performanța pe cifre mari, pe controlul migrației ilegale, pe combaterea ei și pe protecția frontierelor la scară mare. La acest capitol, România e printre țările cu cele mai protejate frontiere din UE, fapt recunoscut de către absolut toate țările membre ale UE. Nu se pune problema ca într-o astfel de discuție să conteze un caz izolat”, a conchis Cătălin Predoiu, la Digi24.
Întrebat și când s-ar putea termina ancheta, Predoiu a răspuns că ar vrea cât mai repede, pentru că nu e genul de anchetă care să îngroape sau să mușamalizeze lucrurile. El a mai spus că „ce trebuie știut se va ști” și că are încredere în cei care desfășoară ancheta.
Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost reținut marți seara de poliție, în orașul german Augsburg. Cherecheș a trecut granița în Ungaria vineri dimineață, la ora 07:49, prin Vama Petea, folosind o carte de identitate care aparținea unei rude.
Editor : B.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News