Live

Poliţist de frontieră băut, oprit în trafic cu focuri de armă de Poliţia Rutieră

Data actualizării: Data publicării:
Un echipaj de poliție a intervenit la fața locului. Foto: Poliția Română

Un poliţist de frontieră care consumase alcool a fost oprit în trafic de poliţiştii de la Rutieră din Timişoara, cu focuri de armă, după ce acesta, în loc să oprească la semnalul oamenilor legii, a accelerat, scrie News.ro.

Foto: Facebook/Poliția Română

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, poliţiştii au tras focuri de armă în plan vertical, dar şi în anvelope.

”Un bărbat in vârstă de 40 de ani a condus un autoturism din directia Timişoara înspre Utvin şi nu a oprit la semnalul poliţistilor, fapt ce i-a determinat pe aceştia să execute 3 focuri de armă, respectiv 2 in plan vertical şi unul asupra anvelopelor. Ulterior acesta a fost legitimat şi testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice. In cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”, a transmis IPJ Timiş.

După ce l-au legitimat, poliţiştii au constatat că şoferul băut şi care fusese urmărit este un coleg de la Poliţia de Frontieră.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni, la aceeași oră când oamenii strigau în 1989 „Libertate”

Patru medici și o asistentă din Timișoara au recunoscut că au luat mită. Pe lângă bani, ar fi primit miere și bulion

Zile de doliu la Timișoara în amintirea eroilor căzuți în Revoluția din 1989. Mărturiile revoluționarilor

Partenerii noștri