Live

Vlad Voiculescu îi cere lui Rafila să prezinte Ordinul de ministru prin care a trimis Corpul de control la Spitalul Sf. Pantelimon

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu îl acuză, joi, într-un mesaj pe Facebook, pe Alexandru Rafila că „minte de patru ori”, „atunci când a spus că cei din Corpul de Control nu au găsit nimic la spitalul Sf. Pantelimon pentru că «sunt economiști sau juriști» sau atunci când susține că verificarea actului medical o face altcineva și aruncă vina pe Colegiul Medicilor” și îi cere ministrului Rafila „să prezinte public Ordinul de ministru care a trimis echipa de control la spital”. Rafila, a declarat joi că nu are motive să îşi dea demisia, pentru că infracţiunea vizată - omor premeditat - nu este responsabilitatea ministerului său.

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu se referă la declarațiile actualului deținător de portofoliu care „spune că oamenii săi din Corpul de Control nu au găsit nimic la spitalul Sf. Pantelimon  pentru că «sunt economiști sau juriști»”. „Fals! Potrivit informațiilor publice, în control au fost Sorin Luca și Octavian Melintescu. În fapt, șeful Corpului de control și al misiunii de control, domnul Sorin Luca este medic. Dr. Sorin Luca”, continuă politicianul aflat în opoziție.

El spune că Rafila „are în directa subordine Inspecția Sanitară, cu atribuții de control în calitatea actului medical!”. „Art. 26 din Legea Sănătății (Controlul în sănătatea publică) stabilește la alin. 2, punctul a) că inspecția sanitară de stat verifică «calitatea serviciilor de asistență medicală». Tot conform legii, domnul ministru Rafila ar fi putut, de asemenea, să includă în Comisia de Control și alți specialiști din cadrul ministerului sau al Comisiilor de specialitate. Sunt sigur că SRATI ar fi pus la dispoziție specialiști așa cum se arată acum dispuși să pună la dispoziția procurorilor”, notează Voiculescu.

„Alexandru Rafila spune că și-a făcut treaba bine, că nu are de ce să-și dea demisia. Fals! În fapt, Rafila a trimis în control la spital doi pensionari speciali, și fără să fac vreun proces de conștiință cuiva, ce pare că au reușit este să acopere, nu să descopere lucruri. Cum altfel să înțelegem din decizia sa de a-și trimite în control consilierul pensionar? Pe Octavian Melintescu. Domnul consilier personal al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, cumulează salariul de la stat cu o pensie specială de aproape 3.000 de euro pe lună. Fost adjunct al Direcției Generale Anticorupție, Octavian Melintescu a dat concurs pentru funcția de director al Corpului de Control al ministrului Sănătății, dar a picat cu brio după ce a obținut nota de 2,65”.

Vlad Voiculescu îi cere ministrului Rafila „să prezinte public Ordinul de ministru care a trimis echipa de control la spital”. „Dacă l-a dat, dacă nu cumva a făcut doar figurație la tv, în luna aprilie, spunând aceeași poezie pe care o spune de fiecare dată «am trimis corpul de control». În Ordinul de ministru ar trebui să scrie exact ce anume a cerut domnul ministru Rafila să fie controlat la spitalul Sf Pantelimon. E un document important, care ar clarifica multe lucruri”, mai afirmă politicianul.

Voiculescu mai scrie:

„De ce avem atât de multe instituții de control și supra-control în sănătate dacă 99,99% din nenorocirile din spitale rămân neelucidate?

De ce ar fi făcut două femei în floarea carierei crimele de care sunt acum acuzate de către procuror?

De ce trei… nu una, nu două, ci trei organe de control, din aprilie și până azi nu au putut răspunde pertinent la o întrebare de bun simț: ce s-a întâmplat acolo?”.

Rafila: „Eu nu am de ce să-mi asum personal această situaţie”

„Eu nu am de ce să-mi asum personal această situaţie pentru că acolo este vorba de o infracţiune care presupune un omor premeditat şi într-o astfel de situaţie nu cred în niciun fel că este responsabilitatea mea sau a Ministerului Sănătăţii pentru astfel de acuze. Deci din punctul ăsta de vedere nu am de ce să demisionez, noi avem foarte multe proiecte, reconstruim sistemul de sănătate, reformăm sistemul de sănătate, aşa că chestiune care pune în dubiu pentru că a creat foarte multă emoţie, dar demisia pentru ceva pe care nu puteam în nicun fel nici să controlăm, nici să influenţăm... pentru că încă ceva, e un lucru pe care vă rog să-l reţineţi: nimeni nu poate interveni în ceea ce priveşte decizia medicală individuală a medicului, nu poate nici ministrul Sănătăţii, nici managerul institutului, este decizia lui profesională”, a afirmat Alexandru Rafila întrebat, joi, dacă crede că ar trebui să renunţe la funcţia de ministru în urma acuzaţiilor de la Spitalul Sfântul Pantelimon.

Acesta a mai spus, de asemenea, că el consideră precizările venite de la Parchet în ceea ce privește modul în care nu au fost tratați pacienții drept revoltătoare.

Două doctorițe de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală, care sunt acuzate de omor calificat cu premeditare” în cazul decesului unui pacient de 54 de ani și au fost arestate. Dosarul e fără precedent, iar anchetatorii acuză că aparatul prin care era administrat tratamentul menit să îi țină pe pacienți în viață ar fi fost folosit ca o adevărată armă a crimei. Medici de specialitate, care au vorbit de-a lungul zilei despre acest caz, spun că acuzațiile sunt nefondate.

Rafila a mai anunțat că directorul medical al Spitalului Sfântu Pantelimon din Bucureşti a demisionat, iar managerul a transmis că vrea să renunţe la funcţie, însă demisia acestuia va intra în vigoare peste câteva zile, întrucât unitatea sanitară nu poate fi lăsată fără conducere.

Citește și: Stenograme din dosarul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon: „Tuturor le-au scăzut Noradrenalina, au pus ser fiziologic în loc”

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru medici și o asistentă din Timișoara au recunoscut că au luat mită. Pe lângă bani, ar fi primit miere și bulion

Anunțul lui Ciolacu privind retragerea de la negocieri i-a luat prin surprindere pe membrii PSD. Rafila: „Nu știu despre ce este vorba”

Vlad Voiculescu, după retragerea PSD de la negocieri: „Comportament de borfași”

Master în Toxicologie la UMF Timișoara. Viitorii medici vor învăța cum să trateze pacienții dependenți de droguri

Partenerii noștri