Live

Viorica Dăncilă a citit întrebările la care așteaptă un răspuns de la Klaus Iohannis: „Domnul președinte a prins glas”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos /George Călin

Viorica Dăncilă, a susţinut o declaraţie de presă miercuri, la sediul central al PSD din Șos. Kiseleff nr. 10. Liderul PSD a insistat să îl invite pe Klaus Iohannis la dezbatere, „duminică, la televiziunea națională”, spunând că îi va trimite chiar și temele de discuție președintelui, pentru ca acesta să aibă timp „să pregătească niște răspunsuri ceva mai pertinente și mai consistente”.

Discursul Vioricăi Dăncilă:

Am văzut în această seară că domnul Iohannis a prins glas. Am văzut probabil singura conferință din presă din mandatul de președinte - un moment de o aroganță monstruoasă și un dispreț pentru democrație și pentru români pe care cu greu putem să-l calificăm. Am văzut, dragi români, un președinte de țară care ne spune că singura lui realizare este faptul că a dat jos un guvern legitim, ales prin vot. Aceasta este performanța lui Iohannis.

Vedem de câteva zile bune cum acest președinte încearcă să negocieze cu noi toți definiția democrației. Domnule Klaus Iohannis, fac eu lumină pentru dumneavoastră: vorbim astăzi despre doi candidați aleși prin votul românilor, al tuturor românilor, care au intrat într-o competiție pentru Președinția României. Ba mai mult, vorbim despre actualul șef de stat și fostul prim-ministru al țării, numit în funcție chiar de domnul Iohannis anul trecut!

Pentru o țară întreagă (dar nu și pentru acest președinte!), este normal, corect și democratic să existe o dezbatere directă, o confruntare de idei și programe între cei care vin și cer votul românilor pe 24 noiembrie.

În 2014, Klaus Iohannis ne spunea textual că o dezbatere între contracandidații din turul 2 al alegerilor prezidențiale este absolut necesară și așteptată de toți românii. Se pare că multe s-au întâmplat în acești 5 ani de mandat cu principiile și convingerile dumnealui dacă acum, la aceste alegeri, ne spune practic în față că românii nu mai merită o astfel de dezbatere. Urmând această logică, ne putem aștepta ca președintele să ne spună curând că românii nu mai merită nici să își exprime prin vot opțiunea politică, dacă aceasta nu e PNL! Asta e democrația lui Iohannis!

De altfel, președintele le-a mulțumit în această seară DOAR celor care l-au votat pe dumnealui, ignorându-i complet pe ceilalți români care au mers la vot. Cum ziceam, dacă nu votează PNL și Iohannis, românii nu contează. Pur și simplu, nu îi vede.

Tot în această seară, l-am văzut cum își arogă meritele pentru buna desfășurare a alegerilor din diaspora, deși știm cu toții că cele 3 zile de vot, creșterea numărului de secții de votare și votul prin corespondență sunt meritele Guvernului Dăncilă.

Domnul Iohannis fie se vede undeva în stratosferă, stăpân peste o Românie în care există doar PNL și votanții PNL, deasupra tuturor cetățenilor acestei țări și a votului exprimat de ei, deasupra celorlalți candidați și a viziunii lor, deasupra principiilor democrației și, așa cum deja știm, deasupra Constituției, fie se teme de o confruntare directă cu mine.

Este o dilemă. Sperăm să o lămurească domnul președinte curând.

Realitatea este că o astfel de dezbatere în fața tuturor românilor ar demonta imediat toată propaganda și toate atacurile mizerabile din ultimii ani la adresa mea și a Partidului Social Democrat. Probabil de aici acest refuz, pe care s-a tot chinuit să-l explice în mod ridicol și cu non-argumente până la acest moment.

Eu, însă, sunt un om răbdător. Încă îl aștept pe domnul Iohannis să găsească înțelepciunea, tăria și curajul de a accepta invitația mea la dezbaterea pe care românii o cer și o merită. Am văzut că domnul președinte, după Guvernul său, comisarul său și Parlamentul său, vrea și dezbaterea sa. Eventual la sediul PNL, cu membrii de partid, nu?

Eu îmi doresc ca domnul Iohannis să vină la o dezbatere în fața tuturor românilor, nu să țină un monolog în fața peneliștilor. Și are ocazia să o facă duminica aceasta. Am primit din partea TVR o invitație pe care eu am acceptat-o. Mi se pare corect ca acest eveniment să fie organizat de TVR, pentru a putea fi văzut de absolut toți românii - inclusiv de cei din diaspora și cei fără acces la televiziunea prin cablu - și să poată fi preluat și de celelalte televiziuni.

Și pentru că domnul Iohannis și-a făcut public programul de campanie, știm că duminică nu are prevăzute evenimente. Îl invit așadar pe președinte în acest weekend la televiziunea națională, ca să ne prezentăm amândoi viziunea pentru România următorilor 5 ani.

Și, pentru că eu totuși bănuiesc că teama este motivul refuzului de până acum, îi voi da domnului Iohannis un mic sprijin, de îmbărbătare, și îi voi da de acum subiectele. Să aibă suficient timp să pregătească niște răspunsuri ceva mai pertinente și mai consistente decât celebrul “Ghinion!”. Și apropo, domnule Iohannis, pentru cei ce nu au nici măcar o casă, această “notă glumeață” a dumneavoastră este o bătaie de joc cruntă și o umilință pentru care nu ați putut fi iertat nici după 5 ani! N-a râs nimeni, domnule Iohannis, la această glumă. Doar dumneavoastră le râdeți în față românilor de 5 ani de zile. Mandatul dumneavoastră e adevărata glumă.

Domnule președinte, iată subiectele de duminică:

1. Ați promis în campania electorală din 2014 că veți renunța la imunitatea oferită de funcția prezidențială. De ce i-ați mințit pe români?

2. Cum v-ați făcut dumneavoastră datoria de președinte pentru care v-au ales și v-au plătit cetățenii, dacă în timpul mandatului ați stat mai mult în vacanță decât la muncă? Uitați o altă glumă pe care ați făcut-o astăzi, și anume că ați avut doar 3 concedii în 5 ani. La asta chiar am râs. Oare mâine ce o să ne mai spuneți, că stați în chirie?

3. Ca președinte care a călcat în picioare Constituția și a sfidat apoi deciziile Curții Constituționale, credeți că meritați voturile românilor pentru un al doilea mandat, la care vă dă dreptul tocmai Constituția României?

4. Ați făcut promisiuni mari pentru țară, domnule Iohannis, de exemplu intrarea României în Schengen sau ridicarea vizelor pentru Statele Unite ale Americii, dar nu ați reușit să vă întoarceți în țară decât cu o șapcă și trei poze. E normal, domnule președinte, să nu vă respectați în 5 ani de zile angajamentele și să veniți acum să cereți cu seninătate un al doilea mandat?

5. Ne vorbiți de România normală. Credeți că e normal să vorbiți cu nonșalanță despre justiție și integritate în timp ce dumneavoastră aveți o problemă de corupție cât casa? Sau mai exact, cât șase sau cinci case, pentru că ne-ați spus astăzi că a șasea “a fost eliminată”. Păi domnule Iohannis, dacă nu aveți probleme cu casele, cum a fost “eliminată” cea de-a șasea?

6. Tot despre România normală: În primele zile de la instalare, Guvernul PNL (guvernul dumneavoastră) a anunțat că vrea să renunțe la subvenții, că nu poate plăti salarii, că vrea să introducă noi taxe și că ar vrea ca bugetarii să muncească până la miezul nopții, asta dacă nu sunt concediați. Domnule Iohannis, acesta este Guvernul normal pe care vi-l doriți pentru România în următoarea perioadă?

7. De ce ați luat în derâdere Pactul Național pentru Bunăstarea Românilor propus de PSD, un act care oferea oamenilor o minimă asigurare împotriva tăierilor de pensii și salarii promovate în urmă cu câțiva ani de aliații dumneavoastră din PNL?

8. Domnule Iohannis, poate ne spuneți până la urmă adevăratul motiv al refuzului de până acum de a participa la o dezbatere cu mine, ca să lămuriți dumneavoastră personal dilema despre care vorbeam. Este teama de o confruntare brutală cu eșecul dumneavoastră ca președinte sau este disprețul față de români? (Vă reamintesc în acest context că există peste 9 milioane de motive pentru a participa la o dezbatere, pentru că sunt peste 9 milioane de români care au votat în turul 1).

9. Ca să extindem problema dezbaterilor, a dialogului și a prezenței dumneavoastră publice: De ce nu ați acordat nici măcar un interviu în această campanie și nu ați participat în cei 5 ani la vreo emisiune televizată sau vreun interviu? Credeți că nu aveți de dat niciun răspuns la întrebările românilor? Nicio vorbă despre ce ați făcut sau n-ați făcut în acest mandat? Veniți și ne spuneți astăzi că este “o idee interesantă”. E jenant, domnule președinte ca abia acum să vă vină ideea.

10. Și o ultimă întrebare, care să vă ajute să faceți un bilanț fulger al celor 5 ani de mandat: Domnule Iohannis, chiar nu vă îngrijorează absența dumneavoastră din costumul de președinte pe care-l purtați? Nici rușine nu vă provoacă?

Îi rog pe români să îmi transmită și alte întrebări pe care să i le adresez domnului Iohannis în numele lor la confruntarea de duminică, pe care sper să o accepte. Ar fi inacceptabil să își bată joc până la capăt de o țară întreagă.

Sper ca “atenția și îngrijorarea” pe care le manifestă de obicei Klaus Iohannis când vine vorba de țara lui să fie suficiente de data aceasta și să înțeleagă că are o datorie morală față de cetățeni să se prezinte în fața lor, chiar dacă astăzi ne-a spus cu aroganță că dumnealui nu vede utilitatea publică a unei astfel de discuții. Ghinion, românii o văd!

Marți domnul Iohannis a anunțat o dezbatere cu cei din PNL. Eu vreau să am o dezbatere cu candidatul Iohannis în fața românilor, la televiziunea publică ca să vadă și cei din diaspora.

O să existe o discuție cu Kelemen Hunor. Mă adresez tuturor cetățenilor acestei țări. Eu vreau alături de mine și pe cei din UDMR și pe cei de la Pro România. Nu ca Iohannis, „PNL-ul meu, guvernul meu”.

Domnul Iohannis a spus că nu „are nicio întrebare” să pună contracandidatului. Face aprecieri pe care mulți nu le mai i-au în seamă. Pe mine nu trebuie să mă aprecieze Iohannis, ci românii, pentru ce am făcut ca prim-ministru. 

Am văzut aprecierea lui Iohannis, nu a respectat deciziile CCR privind numirea miniștrilor interimari, a boicotat guvernarea, a venit cu informații false referitoare la Guvernul Dăncilă, a vorbit de o guvernare dezastruoasă. Dacă să crești salarii și pensii, să aduci economia la nivelul cel mai de sus înseamnă o guvernare dezastruoasă înseamnă că dânsul ori e de rea credință, ori nu a fost informat corect.

Vorbește despre o guvernare dezastruoasă. Dacă să crești salarii și pensii, să aduci economia României pe locul doi în Europa, înseamnă că e de reacredință.

Viorica Dăncilă: Ceasul e cadou de la soțul meu

Liderul deputaților PNL Florin Roman a acuzat miercuri pe Viorica Dăncilă că nu a trecut în declarația de avere un ceas în valoare de peste 80.000 de lei. În declarația de avere a prezidențiabilului PSD sunt trecute bijuterii de aur în valoare estimată la 5.000 de euro, dobândite în anul 2017.

Ceasul e primit cadou de la soțil meu. Nu valorează mai mult de 5.000 de euro ca să îl trec în declarația de avere. Soțul meu nu ar fi dat 20.000 pe un ceas. În fotografie nu e ceasul meu. O să-l aduc”, a declarat Viorica Dăncilă spre finalul declarației de presă.

Viorica Dăncilă: Într-o lună de zile o să ies și în primul discurs în limba engleză

„Vorbesc limba engleză și înțeleg. Dar nu vorbesc de teama de a face greșeli. Mulți au vorbit în limba engleză și au vorbit împotriva României. Într-o lună de zile o să ies și în primul discurs în limba engleză”, a completat Dăncilă.


ACTUALIZARE 19:15 – Viorica Dăncilă își amână pentru a doua oară declarația de presă. Cu 15 minute înainte de a doua oră programată, Klaus Iohannis a încheiat conferința sa de presă.


Știrea inițială:

Viorica Dăncilă, va susţine o declaraţie de presă miercuri, 13 noiembrie 2019, începând cu ora 19:30, la sediul central al PSD din Șos. Kiseleff nr. 10.

Inițial, liderul PSD anunțase declarația pentru ora 19:00, însă la această oră încă are loc conferința de presă susținută de președintele Klaus Iohannis.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Marcel Ciolacu, reacție în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

Partenerii noștri