Live

UDMR a reclamat la Washington că România nu respectă drepturile minorității maghiare

Data actualizării: Data publicării:
Kelemen Hunor a declarat că „factorii de decizie americani şi cei care pregătesc deciziile au fost informaţi cu privire la deficienţele resimţite în domeniul drepturilor minorităţilor, în parte în ceea ce priveşte restituirea proprietăţilor bisericeşti şi comunitare”. Foto: Kelemen Hunor/ Facebook

O delegaţie a UDMR, condusă de președintele formațiunii, Kelemen Hunor, s-a întâlnit luni seară cu maghiarii din SUA la Casa Kossuth din Washington, întâlnirea fiind organizată de Fundaţia Maghiară pentru Drepturile Omului din New York şi Fundaţia Kossuth din Washington, D.C, potrivit Hirado.hu. Kelemen Hunor a declarat că „factorii de decizie americani şi cei care pregătesc deciziile au fost informaţi cu privire la deficienţele resimţite în domeniul drepturilor minorităţilor, în parte în ceea ce priveşte restituirea proprietăţilor bisericeşti şi comunitare”.

Delegația UMDR va informa mai multe instituţii şi reprezentanţi ai legislativului de la Washington cu privire la problemele minorităţilor naţionale maghiare şi despre situaţia maghiarilor în România.

Kelemen Hunor a declarat că „factorii de decizie americani şi cei care pregătesc deciziile au fost informaţi cu privire la deficienţele resimţite în domeniul drepturilor minorităţilor, în parte în ceea ce priveşte restituirea proprietăţilor bisericeşti şi comunitare”.

De asemenea, el a mai declarat audienţei de la Washington că în România există încercări politice repetate de a lua înapoi din drepturile pe care minorităţile le-au dobândit deja, potrivit publicației maghiare. Prin urmare, aceste drepturi trebuie reafirmate în repetate rânduri, conform liderului maghiar.

Într-un interviu acordat agenţiei ungare de presă MTI, preşedintele UDMR a declarat de asemenea că scopul vizitei a fost de a transmite politicienilor americani mesajul potrivit căruia în România, care se află la periferia Uniunii Europene şi a NATO, relaţia între majoritate şi minoritate este mai mult decât o chestiune legată de drepturile omului, fiind şi o chestiune a politicii de securitate.

Aspectele politicii de securitate sunt mult mai bine înţelese de actuala administraţie americană, decât dacă ar fi vorba doar de drepturi ale omului abstracte – a arătat Hunor Kelemen, adăugând că au încredere în SUA pentru a face presiuni asupra României în privinţa problemelor minorităţilor, bazându-se pe faptul că Bucureştiul de obicei aude mesajele venite din capitala americană.

De asemenea, el a subliniat că actuala stare de spirit a opiniei publice nu este favorabilă extinderii drepturilor minorităţilor şi că oportunităţile de susţinere a acestor drepturi s-au redus în urma războiului din Ucraina.

În cadrul unui eveniment organizat la Casa Kossuth din Washington, politicianul maghiar şi fostul vicepremier a vorbit şi despre evoluţia demografică a maghiarilor din Transilvania, precum şi despre circumstanţele în care UDMR a ieşit de la guvernare.

Loránt Vincze, europarlamentar UDMR, a informat membrii comunităţii maghiare din Washington despre cadrul european al susţinerii drepturilor minorităţilor. El a declarat: „UDMR aşteaptă ca Washingtonul să acorde mai multă atenţie problemei maghiarilor din Transilvania şi, în sens mai larg, ca Statele Unite şi Uniunea Europeană să coopereze mai strâns în domeniul drepturilor omului şi în special al drepturilor minorităţilor naţionale”.

Membrii delegaţiei UDMR se vor afla în capitala americană până la sfârşitul săptămânii, unde se vor întâlni cu reprezentanţi ai mai multor instituţii, iar vineri vor participa la evenimentul de sfârşit de an al Coaliţiei Maghiare din America.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kelemen Hunor: „Este esenţial să se reactiveze rapid instituţiile statului pentru a le pune în slujba oamenilor”

Tanczos Barna intră din nou în Guvern. Ce scandal a provocat la ultimul mandat de ministru

DOCUMENT: Acordul politic PSD-PNL-UDMR-minorităţi, valabil până în 2028. Ce prevede

Politologul Ioan Stanomir, despre candidatura lui Crin Antonescu: Este un politician USL-ist. Problema este dublă

Partenerii noștri